Sfânta Sărbătoare a Crăciunului se apropie cu pași repezi. Este perioada anului cea mai îndrăgită de copii, mai ales dimineața în care aceștia găsesc sub brad cadourile lui Moș Crăciun.

Primarul din Cernişoara, Dumitru Ciorâcă se pregăteşte la rândul lui să îndeplinească rolul de mesager al Moșului, mai ales că în localitate acest lucru a devenit o tradiție.

Magia sărbătorilor întâlnită în fiecare an, la Cernişoara

Pentru că deja a devenit o tradiţie pentru comuna Cernişoara, Moş Crăciun va veni negreşit şi anul acesta cu o serie de surprize care au fost pregătite special pentru a creiona atmosfera de basm specifică acestor sărbători.

În contextul actual, generat de pandemia Covid-19, pastorul Dumitru Ciorâcă, primar al comunei Cernişoara va încerca să aducă în sufletele copiilor măcar un pic de bucurie, încercând astfel să-i fac să uite, pentru câteva clipe, de greutăţile de peste an:

„Deja avem cadourile pregătite pentru copiii din toată localitatea. Nu am implicat primăria în costuri. Dacă în anii trecuţi Biserica Cultului Creştin Penticostal, unde sunt pastor le făcea cadouri copiilor, şi de această dată vom face noi acest lucru, şi le vom face, din nou, o surpriză plăcută copiilor. Am luat această decizie din cauza faptului că bugetul primăriei a ajuns la fundul sacului, iar Biserica Cultului Creştin Penticostal le poate oferi mai mult decât o administraţie locală. Copiii sunt obişnuiţi ca noi să facem astfel de gesturi, fiindcă le facem în fiecare an, şi va fi o bucurie foarte mare şi de data aceasta. Fiindcă bugetul este într-o situaţie dificilă, consider că am luat o decizie bună. Ca manager bun trebuie să faci lucruri mari şi frumoase cu puţini bani sau, dacă se poate, în cazul de faţă să nu implic primăria, este un lucru foarte bun”, ne-a declarat pastorul Dumitru Ciorâcă, primar al comunei Cernişoara.

În contextul respectării măsurilor de prevenire şi protecție, la Cernişoara, cadrele didactice şi administraţia locală nu vor organiza serbarea de Moş Crăciun. Cu toate acestea, indiferent de situaţie, copiii vor primi cadourile de la Moşul şi anul acesta.

Dumitru Ciorâcă: „Am reuşit să le dăm tabletele copiilor”

Educaţia este prioritatea administrației locale din Cernişoara. Fiindcă tabletele promise de Guvern au rămas la stadiul de promisiune, prima investiţie pe care a făcut-o pastorul Dumitru Ciorâcă, primar al comunei Cernişoara a fost să le asigure tuturor copiii din localitate posibilitatea la educaţia online. Mai mult, primarul a finalizat documentaţia privind reabilitarea şcolilor din satele Mădulari şi Armăşeşti:

„În momentul de faţă am reuşit să le dăm tabletele copiilor. Prin urmare, copiii din Cernişoara se folosesc la cursurile online de aceste tablete. Mai mult, suntem în derulare cu un proiect pe care îl depunem zilele acestea pentru anveloparea şcolilor din satele Mădulari şi Armăşeşti. Pentru că vor demara aceste lucrări sperăm să nu întâmpinăm probleme să se concretizeze acest proiect. Atunci va trebui să facem o dislocare a copiilor către şcolile celelalte. Se va face o comasare. În prezent avem 5 școli care funcţionează, în satele Modoia, Mădulari, Groşi, Cernişoara și Armăşeşti”, a precizat primarul localităţii Cernişoara.

La Cernișoara, în fiecare sat comunitatea a ridicat câte o şcoală. Numărul tot mai mic de copii sau plecarea în străinătate împreună cu părinţii a celor care frecventau şcoala sunt motivele care, din toamna acestui an, vor determina administraţia locală să închidă alte trei şcoli.

Copiii din Cernişoara au nevoie de un microbuz şcolar

La Cernişoara copiii sunt transportaţi zilnic cu un singur microbuz şcolar.

Problemele vor începe cu adevărat din toamna anului viitor, când în localitate se vor comasa şcolile, iar la cele două unităţi şcolare vor învaţă peste 240 de elevi, care sunt la distanța de zeci de kilometri, cât se întinde comuna.

Primarul face apel şi spune că va veni vremea când copiii vor trebui să fie prezenţi la şcoală, în această situaţie este nevoie urgent şi de cel de-al doilea microbuz, fiindcă este imposibil ca un singur mijloc de transport să facă faţă.

„În localitate sunt 242 de copii, problema este că avem nevoie urgent de încă un microbuz . Cu greu a făcut faţă microbuzul pe care îl avem și până acum, prin urmare cu atât mai greu va face faţă din toamna care vine, fiindcă în localitate vor mai funcţiona doar două şcoli. Nu ştiu în situaţia aceasta cum ne vom descurca. Fac apel la Inspectoratul Şcolar pentru ne sprijini în acest sens cu un microbuz școlar. Copiii nu pot să meargă pe picioare zilnic zeci de kilometri, este inuman să se întâmple acest lucru în secolul vitezei. Localitatea este destul de întinsă şi, repet, copiii din această localitate au nevoie de un transport sigur, pe lângă multe alte cerinţe. Pentru acest microbuz este depusă documentaţia privind solicitarea unui microbuz şcolar”, afirmă primarul.    

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *