Asfalt pe DJ 605A, pe raza comunei Mateești
S-au finalizat zilele trecute lucrările de asfaltare pe un tronson de 2 kilometri din DJ 605A, de la Slatioara spre Mateești. „În ultimii trei ani, am reușit să reabilităm în jur de 11 kilometri din acest drum și avem un proiect pregătit în vederea accesării de fonduri europene, pentru a fi modernizat în totalitate. Însă, până când vom reuși să obținem finanțare europeană, vom continua să facem reparații, întreținere și turnare de covor asfaltic, în limitele bugetului nostru, pentru ca vâlcenii să circule în siguranță și pe acest drum județean”, a afirmat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea. În Ajun de Crăciun s-a finalizat de asemenea asfaltarea pe DJ 677F, drum care porneşte de la intersecția DN 64, trece pe lângă târgul de săptămână de la Marcea, traversează Oltul, traversează comuna Galicea și face legătura cu DJ 678, un alt drum care, în prezent, se modernizează cu fonduri europene. Acest drum este o variantă foarte bună de ocolire pentru cei care doresc să ajungă la Pitești, în județul Argeș, sau la Câmpu Mare, în județul Olt.
Este un drum pe care, după 35 de ani, Consiliul Judeţean Vâlcea îl asfaltează în totalitate.