Vâlcea se reunește pe 28 decembrie

După o perioadă de întrerupere de mai bine de o lună, SCM se adună în formulă completă pe 28 decembrie, la Rm. Vâlcea.
Cele opt straniere care au participat la Campionatul European au avut o scurtă vacanță după acest eveniment, dar au revenit la Rm. Vâlcea, pentru a fi prezente la antrenamentul programat pe 28 decembrie. Excepție va face Alicia Fernandez, care a fost învoită câteva zile, după decesul tatălui său. Niciuna dintre jucătoare nu mai trebuie să stea în carantină la revenirea în România.
În ultima lună, Florin Pera a continuat pregătirea la Rm. Vâlcea cu jucătoarele care nu au participat la Euro. Cele 11 jucătoare rămase plus două junioare împrumutate de la Centrul de Excelență (Neacșu și Coman) au disputat săptămâna trecută și un amical, 31-26 cu Dacia Mioveni. Acestea au avut o scurtă vacanță de Crăciun și își reiau pregătirile din 28 decembrie.
Din lotul echipei vâlcene nu mai face parte daneza Ann Grete Norgaard (37 ani), care și-a reziliat amiabil contractul cu SCM. În plus, Maren Aardahl are unele probleme medicale și pivotul norvegian este incert pentru jocurile din ianuarie.
În schimb, la antrenamente ar putea reveni Iryna Glibko, refăcută după o problemă medicală care a ținut-o departe de teren două luni.
După rectificarea bugetară de 160.000 lei acordată săptămâna trecută de Consiliul Local al Municipiului, la echipa de handbal este din nou liniște, după o perioadă încordată cauzată de disputele politice. Jucătoarele și antrenorii și-au primit salariile pe luna noiembrie și SCM este la zi din acest punct de vedere. Astfel, echipa vâlceană va continua în aceeași formulă și în 2021, chiar dacă Alicia Fernandez și Marta Lopez au avut oferte tentante de la Rapid București, echipă pregătită de selecționerul Spaniei.
Team managerul echipei de handbal, Florin Verigeanu a anunțat că toate jucătoarele de bază vor rămâne la Rm. Vâlcea. „Ne așteaptă luni grele, cu multe meciuri în Liga Campionilor și în Liga Națională. Vrem să ne îndeplinim obiectivele într-o perioadă extrem de grea, cu multe probleme extrasportive”, a spus Verigeanu.
Antrenorul Florin Pera spune că jucătoarele trebuie să se concentreze doar pe partea sportivă. „Le mulțumim tuturor pentru că au înțeles că acest club a făcut performanță în ultimul timp doar pentru că a existat o stabilitate financiară, pentru că fetele și noi, conducerea tehnică, am putut să ne gândim doar la ce vom face pe teren! Această echipă a reușit să câștige patru trofee în ultimii doi ani, deși nu este în top 3 la nivel de buget între echipele din România”, a declarat antrenorul Florentin Pera.
EHF a fixat două din restanțele SCM-ului
Federația Europeană de Handbal caută să găsească soluții pentru a intercala în calendar meciurile restante din Liga Campionilor la handbal feminin. SCM Rm. Vâlcea are de disputat patru jocuri restante, acasă cu Borussia Dortmund, Podravka Koprivnica și Buducnost Podgorica și în deplasare la Dortmund.
EHF a identificat și fixat două date de disputare a restanțelor echipei vâlcene. Astfel, jocul SCM Râmnicu Vâlcea – Buducnost a fost reprogramat pe 20 ianuarie, în timp ce partida SCM – Dortmund se va juca pe 9 februarie. Echipa pregătită de Florin Pera mai așteaptă să afle data deplasării în Germania și a jocului de acasă cu Podravka. Cel mai probabil, una din date va fi în jurul datei de 7 ianuarie, iar cealaltă pe 3/4 februarie.
Program SCM:
10 ianuarie, Liga Campionilor, SCM – Gyor
13 ianuarie, Liga Florilor, SCM – Gloria Buzău
17 ianuarie, Liga Campionilor, Podravka – SCM
20 ianuarie, Liga Campionilor, SCM – Buducnost
24 ianuarie. Liga Campionilor, SCM – CSKA Moscova
29 ianuarie, Liga Florilor, SCM – Dunărea Brăila
31 ianuarie, Liga Florilor, Activ Ploiești – SCM
7 februarie. Liga Campionilor, Odense – SCM
9 februarie, Liga Campionilor: SCM – Dortmund
14 februarie, Liga Campionilor, SCM – Brest
Borussia-SCM, Liga Campionilor: ?
SCM – Podravka, Liga Campionilor: ?