Religia penticostală pune accent pe relaţia nemijlocită dintre om şi Dumnezeu, pe simplitate şi modestie. Oamenii din acest cult ajută cu daruri oamenii aflaţi la ananghie şi acordă sprijin oricărei lucrări la care sunt chemaţi. Cei care cred în această religie penticostală cred în loialitatea faţă de ţară şi faţă de autorităţile statului, se opun oricăror discriminări de rasă, naţionalitate sau convingere religioasă:

„Noi ajutăm comunitatea, indiferent din ce religie fac parte oamenii. Dăm o mână de ajutor oricărui om aflat la ananghie. A nu minţi, a nu fura, a nu face lucruri care să-l întristeze pe Dumnezeu şi pe semeni este modul nostru de a trăi. Noi trebuie să trăim în pace cu toţi oamenii, dar şi cu Dumnezeu. Sunt primarul acestei localităţi şi îmi place să trăiesc în respect faţă de Dumnezeu. Pe această linie încerc să îndrept lucrurile uşor şi la primărie. În fiecare zi încerc să fac câte ceva bun, pentru ca trecerea să nu fie una bruscă. Nimic nu se întâmplă fără voia „Tatălui” şi fără ştirea lui. Spun acest lucru fiindcă a trebuit să trec pentru câţiva ani prin unele lucruri, şi nu înţelegeam de ce mi se întâmplă. Consider că, dacă astăzi sunt primarul acestei localităţi, înseamnă că el îngăduie să trec pe aici. Sunt pastor şi rămân în continuare să-l slujesc pe Dumnezeu, duminica ţin slujbe şi aici, în localitate, dar şi la Lăpuşata, fiindcă şi acolo am parohie.

Părinţii mei s-au născut ortodocşi, dar în timpul vieţii şi ei s-au convertit, adică convertirea înseamnă trecerea dintr-o stare la altă stare. Pocăinţa nu este o religie şi nici confesiune religioasă, este un mod de viaţă. Biserica Cultul Creştin Penticostal este o biserică tot creştină, dar, pentru a putea funcţiona, ea trebuia să aibă o denumire, iar Ministerul Cultelor trebuia să ne dea un aviz de funcţionare, care să aibă la bază statutul şi mărturisirea de credinţă care a trecut prin comisiile lor de specialitate. Aceste lucruri nu sunt venite peste noapte, acestea sunt vechi de sute de ani. Cu toţii avem o singură Biblie, un singur Dumnezeu”, spune pastorul Dumitru Ciorâcă, primar al comunei Cernişoara.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *