Anul acesta, primarul Ion Vlădulescu speră să fie cu noroc şi să înceapă lucrările primilor kilometri de conductă la reţeaua de gaze naturale

Ion Vlădulescu, primarul localităţii Budeşti promovează proiectul de gaze din anul 2012, întocmit, reîntocmit şi refăcut, care a necesitat multă muncă şi drumuri bătătorite la uşile ministerelor atâţia ani. Suntem în anul 2021, o perioadă în care inclusiv legile s-au tot modificat, iar localitatea Budeşti nu beneficiază de gaze, la fel ca multe alte localităţi din judeţul Vâlcea, şi probabil din România. Din anul 2009 nu s-a mai făcut nici o investiţie cu finanţare guvernamentală sau europeană pentru introducerea de noi reţele de gaze naturale.

Acest lucru nu mai poate continua, trebuie găsite surse de finanţare guvernamentale sau europene, în aşa fel încât localităţile să beneficieze de această reţea de gaze, foarte importantă pentru toţi cetăţeni fiecărei localităţi, pe lângă proiectele de apă, canalizare şi asfaltarea drumurilor comunale.

„Am reîntocmit şi refăcut proiectul, care a necesitat muncă şi drumuri făcute atâţia ani, o perioadă în care inclusiv legile s-au modificat, iar localitatea Budeşti tot nu este branşată la reţeaua de gaze, în anul 2021. Trebuie gândită o strategie la nivel naţional, în aşa fel încât toate localităţile din România să beneficieze de reţele de gaze, dar cu prioritate localităţile care au neapărată nevoie de acest lucru. Fac această precizare fiindcă ghidurile de accesare a fondurilor europene pentru reţelele de gaze au foarte multe restricţii, condiţii greu de atins. Asta nu înseamnă că noi, autoritatea locală nu ne dorim acest lucru, că nu vrem sau nu suntem în stare să întocmim documentaţiile. Aceste documentaţii sunt însă foarte stufoase, necesită foarte multă muncă, şi de multe ori muncim în zadar pentru că, în momentul în care depunem documentaţia s-ar putea ca, în urma depunerii, comisia de evaluare a proiectelor să ne declare neeligibili. Prin urmare, lucrurile acestea ar trebui să se termine, nu trebuie să mai mergem pe ideea că totul se fură în România, trebuie să mergem pe ideea că trebuie să dezvoltăm aceste localităţi, să li se dea şansa absorbţiei acestor bani europeni. Noi asta ne dorim, să dezvoltăm localitatea, cetăţenii din localitatea Budeşti să beneficieze de tot ceea ce însemnă modernizare şi tot ceea ce înseamnă utilităţi pentru locuitori, iar lucrurile acestea se pot întâmpla doar dacă proiectele pe care le depunem la nivel naţional se vor încadra în clasa de eligibilitate. Trebuie găsite surse de finanţare, în aşa fel încât toate localităţile din România să beneficieze de apă, canalizare, de drumuri asfaltate şi de reţea de gaze naturale. Acestea ar trebui să fie priorităţile pentru localităţi, fiindcă cetăţeanul nu mai poate să meargă în 2021 prin noroi, sau să nu aibă reţea de canalizare, apă, să nu aibă reţea de gaze sau energie electrică, pentru că sunt situaţii, din păcate şi în acest sens”, a punctat primarul localităţii Budeşti, Ion Vlădulescu.

Introducerea de gaze naturale la Budeşti este una dintre priorităţile primarului Ion Vlădulescu, pe lângă lucrările de finalizare a reţelei de apă şi canalizare, dar şi problemele legate de infrastructura rutieră. În această perioadă, administraţia locală din Budeşti îşi permite să fac mici investiţii din bugetul local, dar cele de amploare pe care primarul Ion Vlădulescu şi le-a propus necesită finanţare guvernamentală sau europeană.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *