Economia României s-a blocat, raţiunea spune că lucrurile nu pot continua aşa, iar Guvernul trage de timp. Cu o criză economică de proporţii astronomice şi cu o cifră a şomajului care explodează de la o zi la alta, efortul bugetar este enorm pentru stat, mai ales că blocajul economic va mai ţine nu se ştie cât.

Acum, partidele aflate la guvernare s-au aşezat la masă pentru a face bugetul, dar şi-au dat seama că au de împărţit trei fire la cinci măgari, şi au intrat în panică. Nu sunt bani, fiindcă România are 7% deficit prognozat pentru acest an, în condiţiile în care ţările din jurul nostru au reuşit să ţină lucrurile în frâu şi să tindă spre 3 sau 4%, plafonul maxim angajat fiind de 3%.

Acceptăm faptul că a fost un moment excepţional, a fost pandemie, iar foarte multe fonduri s-au cheltuit, tocmai de aceea, fără nici o noimă în afară de logica celor care îşi încasau foloase necuvenite din asta, dar lucrurile nu mai pot continua aşa. Direcţia nu este bună, iar, în condiţiile unei economii pe avarie salariile de la stat au rămas intacte. Mai mult, în multe instituţii angajaţii statului au fost unşi chiar şi cu sporuri la salariu, deşi bugetarii cu pricina nu aveau nici o implicare în pandemie, alta decât că stăteau mai mult timp închişi în birouri, limitând la maximum contactul cu exteriorul şi, prin urmare, muncind mai puţin.

După aproape un an de pandemie multă lume se întreabă astăzi dacă micşorarea veniturilor cetăţenilor a fost simţită doar de cei de la privat, de la firme care şi-au trimis angajaţii acasă cu o sumă derizorie, de doar 700 de lei pe lună.

Ministerul Finanţelor a spus, ca opinie personală, că aceste costuri ale crizei trebuie suportate de toată lumea, arătând un semnal politic. Mai pe româneşte, cu toţii vorbim despre solidaritatea de care se feresc laolaltă toţi politicienii, iar în realitate sunt afectaţi de această doar cei care lucrează la privat, pentru că salariile bugetarilor au rămas neatinse.

Faptul că există o diferenţa uriaşă între stat şi privat a stârnit deja o frustrare majoră în societate faţă de faptul că salariile de la stat sunt în medie mai mari decât cele de la privat, deşi productivitatea statului este zero, iar în orice ţară europeană civilizată mediul privat dă tonul veniturilor, nu bugetarii. La noi multe locuri de muncă sunt bine plătite, chiar dacă angajaţii au o eficienţă redusă, iar modelul de stat promovat de politicienii români în ultimii ani, indiferent de culoarea partidului din care fac parte a dus la o presiune imensă pe buget. În timp ce ţările europene dezvoltate au luat deja măsuri pentru digitalizarea administraţiei şi relocarea personalului către mediul privat productiv, noi ne învârtim în continuare într-un mediu vicios dat de angajările pe pile într-un aparat bugetar şi aşa sufocat de pupincurişti politici, în care este clar pentru toată lumea că sunt foarte mulţi care nu au ce căuta. Constatăm în fiecare zi că turma aceasta ne trage în jos, dar nu facem nimic să ne descotorosim de ea.

Poate nu vă vine să credeţi, dar la stat sunt, pe alocuri, şi oameni care muncesc, în general vreo cinci muncitori care trebuie să acopere alţi 50 care nu prea vin la serviciu sau doar plimbă hârtii pe holuri, dar care nu uită să îşi încaseze salariul la sfârşitul lunii. Dacă întrebi acum câţi angajaţi are statul nimeni nu va şti ce să spună, pentru că sunt tot felul de sinecuri, tot felul de şobolănisme în care oamenii se pierd, şi cum se pierd oamenii aşa se pierd şi banii din buget.

Dacă nu se va tăia în carne vie, să rămână cei eficienţi şi bine pregătiţi, care ajută statul să se mişte mult mai uşor şi să se adapteze nevoilor actuale, nu avem nici o şansă. În acest sens, un exemplu este Ilie Bolojan la Oradea care, la un nivel micro a făcut să lumină în administraţie.

Situaţia va duce în continuare la frustrări majore în rândul celor care muncesc la privat şi va contorsiona şi mai mult societatea. Tocmai de aceea, acum, când nu bat alegerile la uşă, Guvernul ar trebui să alcătuiască un plan urgent de răspuns care să îndrepte banii către zonele sociale care au într-adevăr nevoie de susţinere şi să reducă drastic cheltuielile bugetare. Un aparat de stat supradimensionat, bine plătit, dar ineficient, nu poate rezista în această perioadă de criză, fiindcă resursele sunt limitate, chiar dacă Guvernul va împrumuta în continuare sume colosale ca să-l susţină.