Realizările anului 2020 şi perspective pentru 2021, la Băbeni

La Băbeni, administraţia locală a reuşit asfaltarea străzilor Petrolului, Dejului, Primăverii, Rovinei, Brâncuşi, Dealu Grecilor, Râioasa, Ungureni, Târgului, Oromului, Români şi Gară.

Tot în această perioadă s-a realizat construirea unei staţii de clorinare şi pompare de apă potabilă în Bonciu, s-au amenajat rigolelor betonate şi a fost realizată consolidarea malurilor pârâului Stăncălău. Mai mult, s-a finalizat inclusiv montarea unui sistem de supraveghere video în tot oraşul. Alte realizări vizează decolmatarea râului Bistriţa, forarea a două puţuri de mare adâncime în zona blocuri, construirea Parcului Central, modernizarea parcului din faţa primăriei, construirea creşei, un proiect care se află în derulare şi amenajarea atelierului-şcoală: „Continuăm lucrările în oraşul nostru, asfaltăm strada Români, rigole şi podeţe pe strada Calea lui Traian, zona Râioasa şi am început construirea unei grădiniţe cu 4 grupe”, a precizat primarul oraşului Băbeni, Ştefan Bogdan.

Tot în această perioadă sunt în derulare lucrările de amenajare a podurilor şi podeţelor. Cu fonduri alocate din bugetul propriu, administraţia locală a achiziţionat şi un buldoexcavator, dar realizează şi amenajarea de trotuare, parcări şi locuri de joacă în zona blocuri, extinderea reţelei electrice pentru parcul industrial „Uzina mecanică”, rigole şi poduri în Valea Mare şi înlocuirea reţelei de apă de la Tătărani.

Pentru acest mandat, Ştefan Bogdan are în plan multe proiecte, o parte fiind şi depuse în vederea finanţării. Printre acestea se numără gaze naturale în tot oraşul, proiect depus la Fondul de Dezvoltare, transformarea dispensarului medical în centru de permanenţă şi achiziţionarea unei ambulanţe care să preia urgenţele, înfiinţarea unui cabinet medical la Valea Mare, punând la dispoziţie o clădire în acest sens, atragerea de investitori prin punerea la dispoziţie a unui teren şi acordarea de facilităţi fiscale în vederea deschiderii unui parc industrial pentru crearea de noi locuri de muncă pentru locuitorii oraşului Băbeni.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *