Investiții la început de an pentru orașul Călimănești

Începutul de an este unul fructuos pentru Primăria orașului Călimănești, care are în derulare  numeroase lucrări cu fonduri europene, dar și cu fonduri guvernamentale și din bugetul propriu. Proiectele ale

Read More

Locuitorii din Buneşti, implicaţi într-o acţiune de ecologizare a comunei

Începând cu săptămâna viitoare, Primăria comunei Bunești va demara o amplă acțiune de ecologizare a localității, sub denumirea „Bunești – o comună frumoasă și curată” și presupune strângerea deșeurilor de

Read More

Se deschide sezonul de schi la Voineasa

Administratorul domeniului schiabil Transalpina Ski Resort a reuşit, după lungi demersuri, să remedieze problemele, astfel încât instalaţiile să funcţioneze la parametri normali, anunţând că sunt şanse în procent de 99%

Read More

Ninsori fără probleme și un nou cabinet stomatologic se va construi în comuna Șirineasa

Obiective noi pentru anul 2021 Anul acesta, primăria comunei Șirineasa are în plan mai multe proiecte de care să beneficieze la maxim locuitorii comunei. ”Pentru anul 2021, avem în plan

Read More

Căminul cultural din comuna Pesceana va avea parte de cele mai bune dotări. Vremea friguroasă pune probleme unor proiecte.

Ninsoarea a fost semnificativă, însă primăria din comuna Pesceana a făcut față în această situație ”La noi în comună a nins destul de mult. Ne-am descurcat, nu am avut niciun

Read More

Pachet nou IT pentru elevi și reabilitarea bibliotecii sunt priorități pentru comuna Tetoiu

Elevii din comuna Tetoiu vor avea la dispoziție un nou pachet IT S-a realizat un proiect pentru educația din comuna Tetoiu prin care elevii vor beneficia de tablete noi, laptopuri

Read More

Aproape jumătate din cadrele didactice din Vâlcea se vor vaccina

Raportul centralizator care s-a realizat în toată țara arată câte persoane din învățământ se vor vaccina Ministerul Educației și Cercetării a realizat un raport centralizator prin care a chestionat cadrele

Read More

Schimbare temporară a centrelor de vaccinare în Râmnicu Vâlcea. Câți vâlceni s-au vaccinat până acum?

Noile centre de vaccinare au fost pregătite pentru râmnicenii care vor să se vaccineze. Hotărârea de schimbare temporară a destinației spațiilor în care se vor amenaja centre de vaccinare împotriva

Read More

Victorie mare pentru Vâlcea

SCM Rm. Vâlcea a obținut a doua victorie consecutivă în Grupa B a Ligii Campionilor, după ce a învins Buducnost Podgorica într-un joc restanță, cu scorul de 25-23. În urma

Read More

Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat prospectul în vederea majorării capitalului social al SC Chimcomplex SA

Prin Decizia nr. 17/7 ianuarie 2021, Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat prospectul pentru creştere în vederea majorării capitalului social al SC Chimcomplex SA, având următoarele caracteristici: obiectul ofertei –

Read More