Claudia Banu: „Doresc să fiu vocea cetățenilor în Senat”

Senatoarea Claudia Banu și-a propus să afle cât mai multe dintre problemele comunității, prin intermediul audiențelor pe care le susține în fiecare săptămână. Una dintre prioritățile sale principale rămâne promovarea turismului.

„Așa cum am promis și în campania electorală, doresc să fiu vocea cetățenilor în Senat și să găsim împreună soluții la toate problemele solicitate. În acest sens, o bună parte din timpul meu mi-l petrec preluând problemele oamenilor și ajutându-i. Audiențele reprezintă într-adevăr, calea cea mai simplă și eficientă către comunicare. pentru că ne dorim cu toții o societate fără griji, o societate în care să ne regăsim, să ne placă să trăim, am înțeles că nu mai merge să fim pasivi, ci, că acum este momentul să ne implicăm, să venim cu propuneri, să punem întrebări și să dorim rezolvări la probleme care trenează de ani buni. Audiențele din zilele trecute au pus în discuție teme importante precum turismul, șomajul, infrastructura, economia si pandemia. Nu cred că se pune problema să fie cineva care să nu-și dorească ca turismul în județul nostru să nu funcționeze așa cum ar trebui, dar trebuie făcut tot ce se poate ca să-l punem în valoare. În calitatea mea, de senator, eu și echipa mea rămânem deschiși tuturor solicitărilor primite din partea cetățenilor. Vom analiza fiecare problemă în parte și vom propune soluții, iar unele dintre acestea se vor transforma în inițiative legislative pe care ni le vom asuma și susține în Senatul României”, afirmă Claudia Banu.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *