Dumitru Blejan, victima unui sistem legislativ vicios

Printr-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Integritate emis la data de 29 martie 2016 s-a adus la cunoştinţă că Dumitru Blejan s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 octombrie 2010 – 14 mai 2015, întrucât a deținut simultan cu funcția de primar și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul „Blejan V. Dumitru Întreprindere Familială”, încălcând astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.
Dumitru Blejan nu a făcut afaceri cu statul
Primar al comunei Scundu din anul 2000 până în toamna anului trecut, Dumitru Blejan a fost reconfirmat în funcţie de fiecare dată cu o majoritate covârşitoare de voturi în faţa contracandidaţilor. Toată strădania sa de atâția ani a fost însă spulberată atunci când mandatul său a fost invalidat de instanţă după ce a fost declarat incompatibil de ANI, în urma scrutinului din septembrie 2020.
Motivul pentru care a fost invalidat este că în perioada octombrie 2010 – 14 mai 2015 a deţinut împreună cu soţia o întreprindere familiară în acelaşi timp în care ocupa şi funcţia de primar al comunei Scundu.
Astfel, Judecătoria Drăgăşani a decis ca acesta să fie invalidat, chiar dacă Dumitru Blejan a făcut în instanţă tot ce a fost posibil pentru a nu pierde acest mandat.
Deşi Dumitru Blejan nu a fost invalidat în 2016 când obţinea din nou un mandat şi fapta era deja cunoscută, autorităţile competente au ales ca, după mai bine de 5 ani să nu-l mai lase să fie din nou primar, chiar dacă fapta ar fi trebuit să se prescrie după trei ani de la întocmirea raportului ANI.
Dumitru Blejan nu este condamnat, iar cazul nu este penal
„Eu şi soţia am înfiinţat o întreprindere familiară având obiectul de activitate apicultura. Fac această precizare deoarece am înţeles că sunt persoane care încearcă să intoxice oamenii cu informaţii eronate, mincinoase şi neîntemeiate. Prin urmare, din această cauză am fost sancționat, dar nu penal, deci nu am fost condamnat, aşa cum încearcă unii să dezinformeze cetăţenii din sat, ci prin suspendarea pentru o perioadă de trei ani, conform Legii nr. 161/2003. Suspendarea mea începe din octombrie 2020 până în octombrie 2023. Ţin să menţionez că, în perioada în care am făcut parte din această întreprindere familiară nu am fost remunerat şi nu am făcut afaceri cu statul, aşa cum încearcă unii să inducă în eroare cetăţenii acestei comune. Aceasta este situaţia mea. Cetăţenii trebuie să înţeleagă că cei care fac astfel de acuzaţii sunt cei care m-au reclamat inclusiv la Procuratură.
Eu sunt în proces cu ANI, iar avocatul meu a cerut strămutarea dosarului la Curtea de Apel Piteşti. În acest sens a făcut o cerere şi s-a amânat procesul până când vine de la Piteşti o decizie a Curţii de Apel unde va repartiza dosarul. Pe 16 martie am proces la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Din punctul meu de vedere nu văd care este partea de ilegalitate, faptul că am făcut parte dintr-o întreprindere familiară în procent de 50% nu este o cauză, pentru că nu am făcut afaceri cu statul”, declară Dumitru Blejan.
Situaţia primarului Blejan este o intervenţie întârziată
Potrivit dispoziţiilor legale validarea mandatelor se face, după caz, de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripția electorală pentru care au avut loc alegeri sau de tribunalul în a cărui circumscripție se află unitatea administrativ-teritorială respectivă”, se menționează într-un comunicat de presă remis de Agenția Națională de Integritate.
În situaţia în care se află Dumitru Blejan sunt sute de primari din ţară care, din cauza unui sistem prost implementat au căzut victime, pierzându-şi mandatele şi, cel mai greu, trecând printr-o perioadă de golgotă juridică împovărătoare: „Cel mai greu este faptul că pe planul vieții publice față de cetăţeni, dar şi personal, procesele te macină”, spune Dumitru Blejan.
În fond, este în joc imaginea sa în ochii cetăţenilor și capacitatea de a le fi de folos în continuare, dar și onoarea familiei sale. Una peste alta, Dumitru Blejan vrea să le explice cetăţenilor motivul pentru care, din cauza unui sistem judiciar prost implementat mandatul său a fost invalidat și nu le va mai putea fi primar în perioada următoare, însemnând dovada de care are nevoie pentru a şti că nu degeaba cetăţenii au avut încredere în el la fiecare rundă de alegeri.
Dumitru Blejan este un optimist incorigibil, de aceea refuză să stigmatizeze întregul sistem judiciar pentru derapajele legislative, subliniind însă faptul că situaţia sa este o intervenţie perimată și întârziată: „ANI a primit raportul în 2015, nu are nici o legătură cu mandatul 2020-2024, fiindcă suspendarea trebuia să se aplice în cei trei ani, adică în perioada 2016 – 2020 şi nu în mandatul 2021- 2024. Este o intervenţie perimat întârziată care s-a prescris, fiindcă au trecut 3 ani. La nivel național sunt în situaţia aceasta 966 de aleşi locali, victime ale „unităţii de elită”. Consider că, în momentul în care această lege a apărut trebuia să ne acorde o perioadă de maximum 6 luni pentru a ne clarifica situaţiile. Pe noi, primarii nimeni nu ne-a înștiințat, iar ANI a fost precum călăul: cum ne-a prins ne-a și decapitat. În perioada burghezilor, dacă cineva se afla într-o situaţie delicată nimeni nu te ajuta, mai mult, te împingea către prăpastie ca să depinzi în totalitate de ei. Trebuia să ni se spună că într-un anumit termen avem posibilitatea să clarificăm situaţiile în care ne aflăm, pentru că altfel încălcăm legea. În situaţia mea sunt sute de primari din ţară care, din cauza unui sistem prost implementat au căzut victime, pierzându-şi mandatele. Eu sunt primar ales în urma acestui scrutin cu un procent de 78% şi, din cauza Tribunalului Vâlcea nu am fost validat, asta în situaţia în care, dintre cei 20 de primari pe care îi are judeţul Argeş, aflaţi într-o situaţie similară cu a mea 19 au fost validaţi. În cazul meu s-a scris în decizie că nu este obligatoriu ca un judecător să ţină cont de practica judiciară a altei instanţe”, mai afirmă primarul Dumitru Blejan.
Dumitru Blejan este un primar apreciat de consăteni săi
Localitatea Scundu este cunoscută ca fiind fief al social-democraţilor, în condiţiile în care primarul PSD Dumitru Blejan a câştigat fără drept de apel alegerile, la fiecare scrutin electoral. Este unul dintre cei mai prolifici primari din judeţ şi, din această cauză, mulți actori civici sau adversari politici nu fac decât să dezbine, să prezică dezastre și să critice. Un lucru este însă cert: Dumitru Blejan nu divide ci unește, este un primar apreciat de consăteni săi, care poate să prezinte investiţii de succes, pentru a justifica rezistența sa în administrație.
Despre Scundu se poate vorbi ore în șir. În 2010 a reuşit să acceseze cea mai mare finanţare din judeţ: 6 milioane de euro, un proiect care a cuprins, pentru localitatea Scundu, introducerea reţelei de apă potabilă şi canalizare, dar şi construirea celui mai modern centru de îngrijire a persoanelor vârstnice din judeţ. Astăzi, după cinci mandate, Dumitru Blejan, unul dintre cei mai prolifici primari din judeţului are cu ce se lăuda, atunci când vine vorba despre inventarul realizărilor. Spune că a luat cele mai bune decizii în privinţa cheltuirii banului public în beneficiul comunităţii, afirmând că, în toţi aceşti ani, priorităţile sale au fost învăţământul, o infrastructură modernă, siguranţa cetăţeanului şi prosperitatea oamenilor. A fost un bilanţ impresionant, care demonstrează abnegaţie și respect atât faţă de el cât şi față de comunitatea care l-a propulsat să conducă destinele localităţii, din punct de vedere administrativ.
Primăria Scundu îşi continuă activitatea într-o stare de normalitate
Viceprimarul cu atribuţii de primar Mihai Blejan a precizat faptul că administraţia locală aşteptă finanţarea proiectelor pentru asfaltarea drumurilor comunale şi modernizarea iluminatului stradal, depuse în vederea finanţării prin programul FDI, desfiinţat ulterior de Guvernul liberal. Ambele proiecte au fost eligibile în vederea finanţării, fiind inclusiv încheiat contractul de finanţare între administrația locală şi FDI: „În baza contractului de finanţare a avut loc ulterior şi licitaţia. Paşii au fost destul de avansaţi, fiindcă s-a desemnat entitatea câştigătoare. Urma ca, în maxim 10 zile de la semnarea contractului privind asfaltarea drumurilor comunale să semnez şi contactul de finanţare pentru iluminatul public, însă noul Guvern liberal a închis acest program cu promisiunea că finanţările respective vor trece pe o altă măsură de finanţare. În situaţia aceasta cel mai greu a fost pentru constructori, care au fost nevoiţi să trimită angajaţii acasă. Când noi am semnat contractul de finanţare pentru asfaltarea drumurilor erau, la data respectivă, alte 1600 de contracte la nivel național în situaţia aceasta”, spune viceprimarul cu atribuţii de primar Mihai Blejan.
Proiectul cuprinde asfaltarea drumurilor comunale în toată localitatea, mai precis în satul Blejani, la Cimpoci, pe o lungime de 1,5 kilometri, la Ţigărani, Andreeşti, Ghiorlani, Cocineşti, Popeşti, Valea cu Apă, Palaghieşti și Pogoanele. Iniţial proiectul a fost depus pentru asfaltarea drumurilor comunale pe o lungime de 8,5 kilometri, însă, modificându-se devizul general, proiectul a rămas la 6,5 kilometri cu dreptul ca, potrivit legii, în timpul execuției să poată fi majorată investiţia până la 50%.
Introducerea gazelor în localitate, în atenţia lui Mihai Blejan
Mihai Blejan are mai multe proiecte în legătură cu modernizarea comunei şi speră că acestea vor prinde contur. În atenţia sa este alimentarea cu gaze naturale în localitate. În acest sens s-a înfiinţat un ADI cu localitatea Şirineasa şi cele de pe Valea Pescenei, fiindcă proiectul iniţial nu a întrunit condiţiile impuse în programele de finanţare, ceea ce a făcut să nu se materializeze decizia de racordare a localităţii la conducta de gaze din comuna vecină, Ioneşti. Pe lângă aceste proiecte, administraţia locală a decis predarea căminul de bătrâni din Scundu în administrarea DGASPC Vâlcea.