Gheorghe Gîngu: „Cea mai profitabilă investiție este investiția în viitor, în educația copiilor noștri“

Acum doi ani, exact în aceeași zi,  Primarul localităţii Bujoreni, Gheorghe Gîngu,  a semnat un important contract de finanțare pentru extinderea, modernizarea și dotarea Grădiniței din satul Lunca:

„”Unul din multele proiecte implementate în vechiul mandat. Nu cred că trebuie să reamintesc faptul că în momentul în care am preluat frâiele Primăriei Bujoreni, în anul 2017, am găsit cele patru clădiri ale unităților școlare și grădinițele într-un mare haos, pentru că funcționau fără autorizație, cu toaleta în fundul curții și nemodernizate de zeci de ani. M-am ambiționat atunci și mi-am impus să fac tot ce ține de mine pentru ca în viitorul apropiat toate școlile și grădinițele să arate impecabil, iar învățământul din comuna noastră să fie digitalizat și de cea mai înaltă calitate. Pentru că la Bujoreni se poate!

Revenind la proiectul privind modernizarea, extinderea și dotarea Grădiniței Lunca, vreau să vă arăt, în câteva imagini, care este stadiul fizic al lucrărilor. Se lucrează intens și am speranța că această clădire va fi inaugurată în septembrie 2021, la începutul noului an școlar, deși termenul contractual de execuție este în luna martie a anului 2022. Proiectul este în valoare de peste 1,4 milioane de lei și este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 / Axa prioritară 10 îmbunătățirea infrastructurii educaționale. Echipa din primărie, sub coordonarea mea, monitorizează permanent stadiul și calitatea lucrărilor” a precizat  primarul localităţii Bujoreni, Gheorghe Gângu.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *