Marele proiect pentru dezvoltarea infrastructurii de apă şi canalizare din judeţ cu fonduri europene, în linie dreaptă

Proiectul de apă şi canalizare al judeţului va fi depus luna aceasta.

Preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară APA Vâlcea, primarul oraşului Brezoi, Robert Schell, a anunţat că proiectul de apă şi canalizare al judeţului, ajuns la forma finală va fi depus luna aceasta la Ministerul Fondurilor Europene. Astfel, la finele acestei toamne vor începe procedurile de licitaţie, iar din primăvara anului viitor lucrările vor fi în desfăşurare în toate localităţile.

În lista proiectului în valoare de 170 de milioane de euro, privind înfiinţarea reţelei de apă şi apă uzată în judeţ au mai rămas 36 de localităţi, restul fiind eliminate din cauza condiţiilor impuse în programul de finanţare. „S-a finalizat în totalitate studiul de fezabilitate, care va fi depus în maximum o săptămână pentru ultima dată la Ministerul Fondurilor Europene, împreună cu avizul de gospodărire a apelor şi avizul de mediu. Acestea sunt cele două avize obligatorii. În faza aceasta credem noi că, până la sfârşitul lunii mai vom avea acceptul să putem demara procedurile în continuare, care presupun o serie de aprobări de la Consiliul Judeţean. Este vorba despre aprobarea master planului revizuit şi, în fiecare localitate, de o aprobare pentru noua formă a acestui studiu de fezabilitate pentru fiecare localitate care va primi finanţare. Rămân cele 36 de localităţi, iar valoarea proiectului, de la 220 de milioane, cât a fost iniţial, a rămas la 170 de milioane de euro. Este o sumă considerabilă şi, cred eu, benefică pentru judeţ. Suntem al şaselea judeţ din ţară care va avea proiectul finanţat în România. Credem că, undeva la finele acestei toamne, vor începe şi procedurile de licitaţie. Strategia o va stabili Apavil, fiindcă ei sunt cei care implementează proiectul. Aşa că, începând din primăvara viitoare, cu siguranţă lucrările vor fi în desfăşurare în toate localităţile. Termenul de execuţie va fi finalul anului 2023. Sperăm să avem constructori suficienţi care să participe la cele 40 de licitaţii care vor fi lansate de noi”, a precizat preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară APA Vâlcea, primarul oraşului Brezoi, Robert Schell.

Şi comunele excluse din proiect ar putea beneficia de finanţare

Robert Schell: „Nu am abandonat localităţile excluse din planul programului de apă şi canalizare al judeţului”

Primarul oraşului Brezoi, Robert Schell, a declarat că s-au găsit soluţii şi pentru localităţile excluse din programul de apă şi canalizare al judeţului privind reintegrarea în aplicaţia de finanţare sau, după caz, se va face o aplicaţie de finanţare separată. Reamintim faptul că ghidul de finanţare a suferit între timp numeroase modificări, în detrimentul câtorva localităţi cu un număr mai mic de locuitori. Până în prezent acest proiect a avut 7 revizuiri, deci el a fost depus de 7 ori, şi tot de atâtea ori a fost dat înapoi, cu menţiuni foarte clare că acele localităţi care au fost scoase nu pot fi finanţate: „Nimeni nu şi-a dorit să avem localităţi excluse din planul programului de apă şi canalizare al judeţului. Înţeleg toate supărările domnilor primari din localităţile care au fost scoase din acest proiect. Cu toate acestea trebuie respectate condiţiile după regulile pe care le stabileşte finanţatorul. Nu mai avem ce discuta referitor la aglomerări, fiindcă nu putem să punem în pericol întregul proiect. În cazul de faţă au rămas 10 localităţi cărora li s-a tăiat canalizarea şi au rămas doar cu apa. Am găsit o procedură şi la Apele Române pentru a putea obţine avizul de gospodărire a apelor, în condiţiile în care legea nu dă voie să se elibereze decât dacă ai apă şi canalizare. În localităţile în care se va construi numai reţeaua de apă ne-am asumat responsabilitatea că vom găsi finanţare până la finalizarea proiectului pentru a completa şi reţeaua de canalizare la celelalte localităţi. Am discutat la nivel de minister cu ministrul fondurilor europene şi cu ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, pentru a găsi soluţii în viitor prin PNDL, care se aude că va fi în septembrie, pentru ca localităţile care au fost scoase definitiv din ADI Apa în prima etapă să beneficieze prioritar de programe privind înfiinţarea reţelei de apă şi canalizare pentru a ajunge la acelaşi nivel cu celelalte comune. Nu am abandonat acele localităţi care au fost scoase iniţial”, a precizat preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară APA Vâlcea, primarul oraşului Brezoi, Robert Schell. Prin acest proiect se vor asigura condiţiile pentru racordul la serviciile de apă şi canalizare a unui număr de 36 de localităţi la care se adaugă şi localităţile excluse din acest master plan al judeţului. Este vorba despre o investiţie estimată în prezent la valoarea de 170 de milioane de euro, depusă în vederea finanţării prin POIM 2014-2020, şi care prevede realizarea a peste 1700 de kilometri de reţea de apă şi

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *