Adrian Mitrache: „Trebuie să dovedesc că nu au fost doar vorbe în vânt”
Localitatea Goleşti are nevoie de utilităţi. În acest sens, primarul trebuie să creeze această posibilitate oamenilor, fiind vorba despre un strict necesar, chiar dacă va trebui să facă potecă la Bucureşti pentru acest lucru: „Sunt conştient că voi face poteci la Bucureşti pentru toate aceste investiţii vitale pentru localitatea Goleşti, dar mi-am asumat şi am promis, iar oamenii au avut încredere în mine. Prin urmare, trebuie să dovedesc că nu au fost doar vorbe în vânt. Localitatea Goleşti are nevoie urgentă de utilităţi, de aceea consider că, dacă alocările de fonduri se îndreaptă de această dată şi către această comună, să nu se supere nimeni, dar trebuie şi Goleştiul să se alinieze localităţilor din jur, fiindcă suntem la o aruncătură de băţ faţă de municipiu”, a punctat primarul Adrian Mitrache.
Asfaltarea drumurilor comunale este o prioritate
În proiectul declarat eligibil în vederea finanţării pentru asfaltarea drumurilor comunale sunt prinşi 8,35 kilometri. Prin acest proiect de asfaltare se vor moderniza drumurile comunale din satele Aldeşti şi Blidari, o parte destul de însemnată din satul Popeşti şi zona de nord a comunei, şi anume satul Drăgăneşti.
„În programul electoral sunt trecuţi 8,35 kilometri deoarece sunt prinşi în vederea finanţării, dar intenţia de finanţare este pentru 19,3 kilometri. Noi ne dorim să ni se aloce fonduri pentru asfaltarea tuturor drumurilor comunale prinse în intenţia de finanţare, dar asta nu depinde de noi. Pe lângă aceste proiecte depuse în vederea finanţării, încercăm să asfaltăm şi din bugetul local, strângem la maximum cheltuielile. Am fost acuzat că am investit 50 de mii de euro într-un parc, dar cetăţenii trebuie să ştie că aceşti bani, dacă noi nu-i accesam prin GAL îi va lua altă comună, fiindcă banii aceştia au fost doar pentru modernizarea căminelor culturale sau amenajarea de spaţii de agrement”, afirmă primarul Adrian Mitrache.
Administraţia locală are la Compania Naţională de Investiţii depuse cele două proiecte privind asfaltarea drumurilor comunale, dar şi modernizarea şcolii. Mai mult, la finele lunii martie, când se vor finaliza lucrările, localitatea Goleşti va avea 43 de kilometri de reţea de apă, iar branşările la reţea sunt în prezent într-un procent destul de mare, adică peste 700 de branşamente.