În ce spital din România ne putem interna şi să avem garanţia că nu sărim în aer? În spitalele româneşti se moare din cauze evitabile, pentru că sistemul este prost organizat, pentru că în mare parte îşi conservă propriul mod de funcţionare fără să fie deranjat de nici un fel de stimuli externi. Această autonomizare inclusiv faţă de nevoia societăţii face ca justiţia să fie un serviciu public doar pe hârtie. De aceea lucrurile merg în direcţia greşită, în continuare se dă şpagă, dar operaţiile reuşesc doar dacă ai noroc, iar întregul sistem este conceput doar ca să prelungească viaţa unor spitale muribunde, unde întotdeauna se caută varianta favorabilă încât satul să nu fie culpabilizat.

Un exemplu este situaţia de la Maternitatea Giuleşti unde responsabilitatea cuprindea de la managerul spitalului până la ministru, fiindcă acolo au existat nişte note transmise de conducerea spitalului către Ministerul Sănătăţii, prin care se cerea remedierea problemelor. Dacă ar fi fost soluţionate, tragedia nu ar fi avut loc. În final, din punct de vedere al adevărului judiciar, responsabilă a fost scoasă o angajată anonimă, asistenta de serviciu, învinovăţită pentru că nu a fost vigilentă în timpul turei ei. Este doar o rupere de context şi de condiţii, care evidenţiază şi mai bine bubele sistemului românesc.

Ne-am obişnuit cu faptul că statul român nu doreşte să înţeleagă ansamblul unei probleme şi să-l trateze ca atare. De regulă se merge pe simplificare, pe derobare, pe reducere a zonei de efort. Când vorbim despre stat nu ne ducem să săpăm prea adânc, fiindcă în fiecare spital din această ţară s-ar putea constata foarte mari nereguli. S-a atins apogeul incompetenţei, corupţiei şi sfidării. La Giuleşti a fost de vină asistenta, la Colectiv nu este devină nimeni, până în acest moment, la Piatra Neamţ nu ştim ce s-a întâmplat, la Matei Balş la fel. În toate cazurile din spitalele care au explodat statul nu are răspunsuri, au existat doar disfuncţii ale unor executanţi. Am asistat la incapacitatea statului de a verifica că se respectă legea în privinţa măsurilor de prevenire a incendiilor şi de a se preface că dă răspuns la ele.

În cazul Colectiv a fost vorba despre o unitate privată, în celelalte cazuri este vorba despre entităţi publice la care noi, contribuabilii, plătim bani pentru a primi nişte servicii. Entităţile publice respective nu le poţi alege după cum vrei, pentru că, în caz de urgenţă, trebuie să ajungi la cel mai apropiat spital. Nu este deci o chestiune de opţiune, şi nici nu ai timp să verifici înainte dacă spitalul cu pricina are instalaţiile electrice sau cele de gaze verificate şi sigure. De aceea statul român ar trebui să vină cu un răspuns la problemele acestea. În cazul nostru, statul nu a dat nici măcar sentimentul în rândul populaţiei că încearcă să afle adevărul şi că va remedia situaţia. În mod cert, opacitatea şi comunicarea defectuoasă au creat sentimentul contrar, că nu ştiu cum să scăpăm mai uşor de situaţie.

Este foarte greu să alegem în ce spital din România ne putem interna şi să avem garanţia că nu sărim în aer. Avem în decurs de câteva luni tragedii la indigo în spitalele româneşti, unele mai grave, unele mai puţin grave, dar este clar că în acest sistem sunt disfuncţii grave, începând de la managementul politic defectuos din spitale până la lipsa unui plan de construcţie a unor noi spitale,ceea ce va duce în continuare la tragedii în spitalele româneşti. Aceste incidente zguduitoare se întâmplă fiindcă nu se respectă avizele, dar nici nu se pot închide aceste spitale fiindcă nu există o altă variantă de a trata populaţia care are dreptul constituţional la asistenţă de sănătate. Este un cerc vicios în care, de fapt, este vorba despre incapacitatea administratorului public de a gestiona situaţia, fiindcă în România nu avem antreprenoriat public în nici un domeniu unde statul este proprietar.