Dăeștiul pierde la Avrig

Viitorul Dăești a pierdut azi, la Avrig, 0-2 (0-0) cu Viitorul Șelimbăr, în primul joc al rundei 12 din Seria 7 a Ligii a III-a.

Dăeștiul a sperat timp de 70 de minute să administreze primul eșec liderului Șelimbăr, echipă care are mari șanse să promoveze în Liga a II-a. Prima repriză a fost una echilibrată, cu puține faze de poartă, de remarcat fiind o bară a gazdelor în minutul 27. Echilibrul de pe tabelă s-a rupt însă în ultimele 20 de minute ale partidei de la Avrig.

Sibienii au deschis scorul în minutul 72, când Daniel Tătar (72) a bătut bine o lovitură liberă de la 18 metri, peste zid, iar Marinoiu nu a mai putut interveni. Peste doar trei minute, Șelimbărul a reușit o fază superbă, acțiune rapidă pornită de la mijlocul terenului și finalizată din careu de Robert Moga.

Indiferent de rezultatele de mâine, echipa din Fedeleșoiu rămâne pe locul 7, cu 14 puncte din 12 jocuri, însă continuă să tragă cu ochiul spre locul 2, care duce la ”baraj” de promovare. Șelimbăr este demult scăpată în câștigătoare a seriei, în timp ce Gaz Metan II este pe 2, cu 20 de puncte din 11 partide. Vâlcenii pot spera să prindă locul 2, dacă câștigă tot în ultimele șase etape care au mai rămas de disputat. În etapa următoare, Viitorul va juca acasă cu Gilortul, în zilele următoare conducerea echipei urmând a decide dacă echipa va juca acest meci la Fedeleșoiu sau în Zăvoi.

Dăești: Marinoiu – Vasile, Mocioacă, Munteanu, Samson – Precup, Iordache – Ad.Popa, Preda, Pîrvu – Costea. Au mai jucat: Georgescu, Neacșu, Talpoș.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *