Toți hoții, toți șpăgarii, toți politicienii de carton ai zilelor noastre au impresia că lor nu li se poate întâmpla, că ei și banii lor murdari sunt puși la adăpost prin simplul fapt că au chimirul plin și pot plăti regește de la avocați, procurori și până la judecători. Este bine de știu că într-o țară, indiferent ce s-ar spune, președintele are cea mai mare putere. Indiferent cât de prost sau incapabil ar fi, este nevoit să știe totul, pur și simplu pentru că este informat despre totul, și poate rezolva totul, cel puțin teoretic, pentru că are în mână „serviciile”. Oricât de „șmecher” s-ar crede, însă, un președinte, trebuie să țină întotdeauna cont și de „sistem”, fie că ne referim la servicii, sau pur și simplu la sistemul de justiție, un sistem masiv, greoi, ca un fel de hipopotam adormit, peste care poate că ai călcat de zeci de ori din greșeală, crezând că este o movilă de pământ, fără să îți dai seama de pericol. La un moment dat, când hipopotamul se trezește te poate strivi imediat și iremediabil, afundând în noroi tot purcoiul de bani nemunciți pe care i-ai făcut din șpăgi. Poți cumpăra un judecători, doi judecători, poate chiar trei, dar când ajungi în complete formate din cinci este mult mai greu. Prin analogie, poți cumpăra un procuror sau doi, dar, la un moment dat, când treaba este deja „groasă” nimeni și nimic nu mai oprește tăvălugul justiției.

Poate că politicienii „de viță nouă” de astăzi ar putea trage anumite învățăminte de pe urma pățaniilor prin care trece familia și apropiații lui Traian Băsescu. Avem de-a face, desigur, cu cel mai vocal președinte al românilor de până acum, unul care a ajuns să-și dea cu părerea chiar și despre naufragiul Titanicului, atunci când a fost întrebat dacă l-ar fi evitat, un președinte care afirma că este cel mai bine informat om din România. Cu toate acestea, acum Traian Băsescu tace. Tace încă de când s-a pronunțat condamnarea Ioanei Băsescu și a Elenei Udrea la pușcărie. Ioana Băsescu a fost condamnată la cinci ani de închisoare în dosarul privind campania electorală din 2009. În același dosar, Elena Udrea a primit opt ani. În toți acești ani, când pupila sa, Elena Udrea sau vreun membru al familiei sale a fost cercetat, judecat sau condamnat, Băsescu a sărit de fiecare dată ca ars, aruncând în stânga și în dreapta cu opinii și avertizări mascate. Deși vrea să credem că avem de-a face cu cel mai prost președinte al tuturor timpurilor.

Deși se lăuda, și chiar a fost cel mai bine informat om din România, Băsescu afirma de fiecare dată că nu a știut nimic despre implicarea rudelor sau protejaților săi în infracțiuni. Atunci când a fost condamnată Monica Ridzi într-un dosar de deturnare de fonduri al căror beneficiar electoral ar fi fost fiica președintelui, EBA, Traian Băsescu a spus că nu știe nimic. Atunci când Mircea Băsescu a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență și că a primit 600.000 de euro mită de la familia lui Sandu Anghel Băsescu din nou a spus că nu știa nimic. La fel a reacționat Băsescu și atunci când nepotul lui, Dragoş a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a cerut un milion de euro de la un om de afaceri sau când ginerele, Radu Pricop, era anchetat și judecat pentru fapte penale. Atunci când fiica sa, Ioana Băsescu a achiziționat cu Elena Udrea și cu sprijinul fostului consilier prezidențial Adrian Rădulescu un mare teren agricol în comuna Nana, cu un credit de la CEC Băsescu afirma că este perfect normal acest lucru, deși rechizitoriul procurorilor vorbea despre constituirea unui grup infracțional organizat, fals material în înscrisuri oficiale, conflict de fals inte­lectual, uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată, abuz în serviciu, spălare de bani și fals în declarații. Culmea, Băsescu se preface că nu știe nimic nici acum, când fiica sa și Elena Udrea sunt condamnate pentru că au colectat sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală. Ați ghicit: era vorba tocmai despre campania electorală a lui Băsescu. Bomboana de pe colivă a fost în 2019, când Băsescu afla de la CNSAS și din Justiție că fusese turnător la Securitate, dar nu știuse nici asta. Evident, toate aceste dosare au venit și au trecut pe lângă el fără ca procurorii să îl deranjeze nici măcar cu o floare în timpul anchetelor. Este și normal, de altfel: am fi, poate, prima țară europeană care ne-am aresta propriul președinte, deviză care îi este cunoscută și la Klaus Iohannis.

Totuși, dosarele făcute în ultimii ani demonstrează un singur lucru. Fie că au fost începute la comandă politică sau din anumite interese, este clar că, odată pornit, hipopotamul justiției are modul său, greoi și sigur de a se mișca, iar odată ce ai ajuns să depinzi de clemența unui procuror care poate uita sau nu un dosar în sertar în funcție de plicul pe care i-l trimiși, sau de interpretarea subiectivă a textelor de lege de anumiți judecători, vânduți unor afaceriști cu bani nu este decât o chestiune de timp până când se strânge lațul, iar victima rămâne fără aer.

Cât de ușor pot cădea averile de milioane de euro făcute din șpăgi știe oricine a construit un castel de nisip. Totul este temporar, totul este fluid și, oricât de mult te-ai strădui să speli banii prin diverse afaceri imobiliare este clar că dâra murdară lăsată de aceștia va atrage la un moment dat o armată de anchetatori. Pățania lui Traian Băsescu ar putea să fie, poate, un exemplu și pentru niște politicieni locali, care au impresia că nimic nu mișcă în oraș fără ca ei să știe. De fapt este suficientă o singură adiere de vânt, cum ar fi, de exemplu, moartea unui martor-cheie, să zicem, pentru ca impunătorul castel de nisip să se transforme într-o groapă fără fund. Așa ajungi din cel mai vocal politician al României, cum a fost cândva Traian Băsescu într-o biată păpușă de pluș rămasă fără cap, și pe care nici măcar păpușarul nu o mai poate folosi, așa că o aruncă la groapa de gunoi a istoriei.