Final de sezon liniștit pentru Dăești

Viitorul Dăești s-a impus vineri la Rășinari, 3-2 cu Hermannstadt II și nu mai are nicio emoție cu retrogradarea.

După remiza din Zăvoi cu Gilortul, Dăeștiul a atacat la Rășinari cu o formulă de echipă mult schimbată față de primele etape din acest an. Eftimie, Roșianu, Rizea sau Neacșu au fost titularizați, în timp ce Iordache, Marinoiu, Pîrvu sau antrenorul-jucător Ad.Popa au fost acum rezerve. În cazul unui eșec pe terenul penultimei clasate, Dăeștiul urma să își facă serios calcule pe final de sezon pentru evitarea retrogradării.

Echipa vâlceană a deschis însă scorul chiar în minutul 2 prin Florin Costea și s-a desprins în minutul 10, după reușita lui Radu Georgescu. Sibienii au redus din handicap în minutul 23 prin Șter, care a transformat un penalty. Urcat în premieră în acest an pe postul de mijlocaș dreapta, Octavian Vasile (FOTO) a dus scorul la 3-1 în minutul 32. Spre final, în minutul 82, gazdele au mai beneficiat de un penalty, care a fost transformat de Sîntean. Vâlcenii au rămas în inferioritate în ultimele 10 minute după accidentarea lui Vasile, iar schimbările fuseseră efectuate.

Astfel, Dăeștiul s-a impus cu 3-2 și va avea un final de sezon liniștit, fără grijile retrogradării, dar și fără a mai spera la locul 2, care duce la ”barajul” de promovare. Echipa pregătită de Adrian Popa a urcat pe locul 6, poziție pe care și-o va menține dacă Horezu nu câștigă azi cu Gaz Metan II.

Hermannstadt II – Viitorul Dăești 2-3 (1-3)

Au marcat: Adrian Șter (23 – penalty), Andrei Sîntean (82 – penalty) / Florin Costea (2), Radu Georgescu (10), Octavian Vasile (32)

Viitorul: Eftimie – Samson, Vl. Mocioacă, Cr. Munteanu, Roșianu – Precup, Rizea –Vasile, Neacșu, Georgescu – Fl. Costea. Antrenor: Adrian Popa.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *