Primăria Şirineasa, de la buget auster la proiecte de dezvoltare

Bugetul Primăriei Şirineasa este mult mai mic faţă de nivelul din 2020, iar administraţia locală nu ştie cum va face faţă cheltuielilor de anul acesta. Primarul Ion Streinu face această precizare deoarece inclusiv la capitolul indemnizaţii ale persoanelor cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora bugetul este mai mic cu 140 de mii de lei.
Buget prea sărac pentru nevoile localităţii
Prin urmare, bugetul auster din acest an pune dezvoltarea locală într-o situaţie destul de grea, determinându-l pe alesul local din Şirineasa să nu îşi facă planuri prea multe în ceea ce priveşte investiţiile din bugetul local. Când vine vorba despre alocările guvernamentale de pe parcursul anului, Ion Streinu, om al regulilor, subliniază inechitatea alocării fondurilor către administraţiile locale pe criterii politice:
„Avem un buget auster, slăbuţ, şi asta fiindcă la capitolul indemnizaţii ale persoanelor cu dizabilităţi şi însoţitorilor acestora avem mai puţin cu 81 de mii de lei, la care se adaugă şi faptul că nu avem asigurată nici norma de hrană. Prin urmare, avem cu 140 de mii de lei mai puţin la acest capitol, faţă de anul trecut. Mai grav este şi faptul că, atunci când ne gândim că ar trebui să mai primim, pe parcursul anului, rectificări bugetare, şi acest lucru se va face tot pe criterii politice, iar eu nu sunt de acord, indiferent cine este la putere. Ştiu că sunt nişte reguli impuse prin lege, pe care trebuie să le respectăm cu toţii. Fac această precizare fiindcă mine îmi place dreptatea, nu mă abat de la lege şi am curajul să o spun fiecărui lider politic în faţă, deoarece trebuie să se încheie vremea acestor alocări de bani pe culori politice. Sunt un om corect, şi dacă am duşmani, aceasta este cauza. Pe principiul „respectă legea” mi-am creat destule antipatii. Referitor la buget vom vedea cum vom ieşi la liman. Sper că vor fi rectificări pe perioada anului, însă nu exclud nici situaţia când voi constata că se fac diferenţe fără să fie justificate”, a punctat primarul din Şirineasa, Ion Streinu.
Proiecte propuse
Administraţia locală a creionat deja mai multe proiecte pentru care aşteptă finanţare. Printre ele se numără modernizarea dispensarului şi amenajarea trotuarelor, construirea unui teren de sport sintetic, şi multe altele.
„Noi ne-am propus să facem şi unele lucrări, însă vom calcula în aşa fel încât să putem pune inclusiv cota privind cofinanţarea pentru proiectele care vor fi aprobate în vederea finanţării. Aceste proiecte sunt prinse în lista de sinteză, dar nu ştiu care se vor finanţa, şi aici mă blochez. Aş vrea să pot realiza amenajarea dispensarului la interior, lucrare pentru care am pus nişte bani de-o parte, şi este prinsă în lista de sinteză. La fel suntem şi cu amenajarea trotuarului. Voiam să rup această investiţie de amenajare a trotuarelor în segmente şi să mă apuc să fac lucrarea. Fiindcă am solicitări de mai mulţi ani şi am promis, voi face terenul de sport cu gazon sintetic din curtea şcolii. Am în plan şi construirea unei baze sportive, care se va construi lângă terenul de sport de la şcoală, şi chiar mi-am notat în programul meu să analizez pentru a vedea dacă terenul respectiv este integral al localităţii”, a precizat primarul localităţii Şirineasa, Ion Streinu.
La şcoala din localitatea Şirineasa învaţă 183 de copii. Despre şcoala online, primarul spune că profesorii s-au organizat destul de repede, elevii au acces la internet şi au reuşit, cu greu, ce-i drept, să se adapteze acestei noi metode de educaţie. Iar despre proiectul pe care conducerea şcolii l-a depus în toamna anului trecut pentru accesarea fondurilor europene, privind achiziţionarea tabletelor pentru copii, şi acesta este tot în stadiul de aşteptare.