Costești, la primul punct în retur

După 0-8 cu Cisnădie, Minerul Costești a schimbat foaia și a reușit un rezultat pozitiv, 1-1 în deplasare, cu Gaz Metan II.

Medieșenii au deschis scorul în minutul 17, prin Plumbuitu, care a înscris din 6 metri, după ce mingea a ajuns cu noroc la el. Costeștiul a egalat în minutul 63 prin Marius Vlad, care a înscris direct din lovitură liberă de la 23 de metri. La 1-1, Rădulescu a avut o ocazie mare, fiind deposedat în ultimul moment.

Gazdele au avut mai multe oportunități, dar Marius Vlădoi și-a salvat echipa în câteva situații dificile.  În final, Minerul a plecat cu un punct, care însă nu o mai ajută cu nimic, vâlcenii urmând să termine pe ultimul loc. Costești a reușit însă primul punct din acest an și a pus punct unei serii de șase eșecuri consecutive.

”Mă bucur că am făcut un meci bun, chiar dacă acest punct a venit cam târziu, dar e un rezultat de moral care arată că se poate. Îmi doream să evităm locul 10, dar dacă câștigăm barajul, totul se uită, pentru că ultima impresie contează. Acum trebuie să ne pregătim pentru barajul de menținere, va fi greu, nu suntem noi favoriți. Este important ca, până atunci să revină jucătorii care au probleme medicale. Vedem ce avem de făcut pentru la anul, important e să rămânem la Liga 3. Cei care am rămas apți, facem totul să rămânem, a fost un an foarte greu pentru fotbal” a spus antrenorul-jucător, Marius Vlădoi.

La Minerul sunt accidentați Zamfirescu, Mihăilă, Casoni, C.Vlădoi, Preda și Zanfir, în timp ce Pușcatu s-a transferat la Păușești Otăsău.

Conform deciziei anunțată săptămâna trecută de FRF, Minerul Costești va juca un ”baraj”, tur-retur pentru rămânerea în Liga a III-a cu o echipă campioană de la județ.

Minerul: M.Vlădoi – Mazilu, Diaconescu, Proteasa, M.Vlad – Marinescu, Vladu Zotică, Rădulescu – Mihalcea, Pașoi. Au mai jucat: R.Negoiță, Păun, Nicolaescu.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *