Vâlcea a debutat cu victorie în turneul de la Bistrița

SCM Rm. Vâlcea participă în perioada 26 aprilie – 1 mai la turneul de Liga Națională de la Bistrița, unde meciul vedetă va fi chiar în ultima zi, cu Minaur Baia Mare.

Trupa lui Florin Pera a mers la Bistrița fără două jucătoare importante. Astfel, Evgenija Minevskaja se recuperează în Germania după operația de menisc, în timp ce Jelena Trifunovic este și ea indisponibilă, având dureri la tendon.

În primul joc disputat la Bistrița, Vâlcea a învins luni pe SCM Craiova, scor 26-20 (13-11). După o primă repriză echilibrată, SCM s-a desprins în partea secundă și a câștigat detașat. Batinovic a făcut un joc bun, iar în faza ofensivă au impresionat Gonzalez și Elghaoui.

Marți, 27 aprilie (ora 14.45), trupa lui Pera întâlnește pe CSM Slatina, partida putând fi vizionată contracost pe platforma video a FRH.

În ultimul meci de la Bistrița, pe 1 mai (ora 16.00), SCM va juca derby-ul cu Minaur Baia Mare, meci televizat în direct de TVR 1. Învingătoarea din acest joc va lua o opțiune serioasă la locul 2 și poate rămâne chiar în lupta pentru titlu.

CSM București este lider (43 puncte), Minaur pe locul 2 (40 puncte) iar Vâlcea ocupă locul 3 (39 puncte).

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *