Apa şi canalizarea, obiectivele îndeplinite, la Stoeneşti

Visul primarului de la Stoeneşti s-a înfăptuit, s-a reuşit branşarea la sursa de apă proprie a localităţii. Sursa de apă provine de la Mănăstirea Jgheaburi din comună. Până în primăvara acestui an localitatea se alimenta cu apă din comuna Bărbăteşti, dar cu ajutorul unor pompe s-a reuşit captarea apei pentru a putea fi folosită. De peste şase ani se lucrează pentru rezolvarea acestei probleme, astfel încât comuna Stoeneşti să aibă propria sursă de apă, care să alimenteze întreaga localitate. Primarul Gheorghe Dumbravă este mulţumit de proiectele implementate care s-au finalizat, şi le mulţumeşte colegilor din primărie fiindcă au pus cu toţii umărul, împărtăşind acelaşi interes, respectiv dezvoltarea localităţii:
„Faptul că am reuşit să avem propria sursă de apă este un vis pentru care am alergat şase ani. În sfârşit, de aproximativ două luni consumăm apa noastră potabilă de la Mănăstirea Jgheaburi, de unde avem sursa de apă. Localitatea a fost branşată la reţeaua de apă a localităţii Bărbăteşti şi a mai fost nevoie de nişte modificări, în sensul că noi aveam nişte regulatoare de presiune pentru a opri apa pe această conductă. Acum, cu noua conductă, trebuie să le înlocuim‚ fiindcă rolul noii reţele este de a urca apa. Într-un cuvânt, referitor la apă suntem pe drumul cel bun, dar am muncit timp de şase ani împreună cu colegii din primărie, şi le mulţumesc pentru acest efort”, spune primarul localităţii, Gheorghe Dumbravă.
Mai mult, împreună cu Bărbăteşti şi Costeşti, comuna Stoeneşti este asociată în proiectul privind branşarea localităţii la gazele naturale.