Sorin Romcescu: „Preşedintele Constantin Rădulescu a dat din nou dovadă de echitate, banii au fost alocaţi corect către primării”

Înainte de Paşte, Consiliul Judeţean a împărţit „sărăcia” pe unităţi administrativ-teritoriale. Alocările de fonduri, în sumă de 27,13 milioane de lei s-au făcut din fondul de rezervă la dispoziţia Consiliului Judeţean Vâlcea pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală, pentru susţinerea programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum şi pentru cheltuielile de funcţionare pe care unităţile administrativ-teritoriale din judeţ nu le pot finanţa din veniturile proprii. Primarul din Slătioara, Sorin Romcescu, salută decizia preşedintelui care, de fiecare dată, nu a privit bugetul prin carnetul de partid al primarilor, dând dovadă de echitate când a venit vorba despre alocarea fondurilor către administraţiile locale şi nu a ţinut cont de culoarea politică a primarilor.

„Ca de fiecare dată, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu a împărţit banii către primării în mod echitabil. Este un lucru extrem de înţelept, fiindcă toţi sunt locuitorii acestui judeţ, indiferent de opţiunea politică, fie că sunt liberali sau social-democraţi, toate administraţiile locale au nevoie de bani pentru susţinerea programelor de infrastructură care necesită cofinanţare sau pentru funcţionare. Prin urmare, ca de fiecare dată, preşedintele Constantin Rădulescu a dat din nou dovadă de echitate, a împărţit banii către primării, aproximativ în mod egal şi corect, şi nu a ales să aloce fondurile aşa cum au decis să facă liberalii la finalul anului trecut, când au dat o hotărâre de guvern numai pentru primarii PNL. Şi de această dată decizia preşedintelui este de apreciat şi îl felicităm, pentru că banii s-au împărţit pentru fiecare localitate aşa cum trebuie. Acesta poate fi un exemplu şi pentru liberali, fiindcă aşa trebuie gândit ca să meargă lucrurile în ţară, nu prin alocări de fonduri doar pentru primăriile PNL. Nu este vina primarilor pentru acest lucru, este vina celor care ne conduc”, a punctat Sorin Romcescu.

La Slătioara, proiectele depuse în vederea finanţării sunt aşezate în dosare cu coperţi galbene

La Slătioara, cu fonduri europene sau guvernamentale atrase există sistem de apă şi canalizate în toată localitatea administrat de primărie, şi unde preţul unui metru cub de apă şi canalizare este 5,5 lei. Pentru asfaltarea ultimilor 13 kilometri de drumuri comunale primarul are finalizată documentaţia proiectului pentru care urmăreşte deschiderea programelor de finanţare în vederea depunerii documentaţiei împreună cu proiectul pentru construirea unei săli de sport. „Avem un proiect pentru asfaltarea ultimilor kilometri şi pentru refacerea punţilor pietonale, pe care l-am depus prin PNDL şi aşteptăm să îl refacem. Aşteptăm programele de finanţare, chiar dacă atenţia mea este îndreptată spre fondurile europene, fiindcă sunt adeptul fondurilor europene. Din păcate, anul acesta vor veni fonduri doar prin GAL. Documentaţiile sunt aşezate în dosare cu coperţi galbene, m-am gândit că aşa îi pot face să fie mai interesaţi de proiectele noastre”, a punctat Sorin Romcescu.

Platoul Slătioare devine atracţia turistică a localităţii

În localitate există apă, canalizare, drumuri asfaltate, dar şi investitori interesaţi de zonă. La ultima şedinţă de Consiliu Local au fost 14 puncte pe ordinea de zi de concesiuni de loturi aflate pe platoul Slătioare, spre Milostea, unde deja s-a deschis o pizzerie şi se construieşte un dispensar cu aparatură de ultimă generaţie. Zona are o suprafaţă de 25 de hectare, unde s-au parcelat 52 de loturi şi unde se va dezvolta agroturismul şi turismul de relaxare. Mai mult, în zona respectivă există un PUZ cu lotizări, încadrat la prestări de servicii şi pensiuni, zonă de interes public pe care administraţia locală o va respecta aşa cum a fost concepută. În prezent, în zonă se lucrează la amenajarea drumurilor care se vor face din drumul naţional.

19 tineri căsătoriţi vor primi teren pentru a-şi construi o casă

Administraţia locală are în plan să le ofere tinerilor din comună loturi de teren pentru a-şi construi o casă. Sorin Romcescu ne informează că există 19 loturi pe platoul Slătioare, spre Rugetu, pe care intenţionează să le dea tinerilor căsătoriţi din localitate pentru a-i ajuta să-şi întemeieze un cămin şi să rămână aproape de comuna în care au crescut.

Slătioara, aproape de racordarea la reţeaua de gaze

Administraţia locală lucrează în prezent la documentaţia proiectului privind branşarea localităţii la gazele naturale. În acest sens a fost obţinut inclusiv avizul de la Transgaz: „Sunt mai multe posibilităţi, dar vreau să spun că investiţia este certă. Una dintre variante ar fi prin asocierea cu localităţile: Vaideeni, Slătioara, Stoeneşti, Frânceşti, Tomşani, Măldăreşti, Pietrari, Păuşeşti, Bărbăteşti şi Costeşti. O altă variantă ar fi pe partea cu localităţile din Gorj, unde suntem într-un ADI cu Vaideeni şi Polovragi”, a punctat Sorin Romcescu.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *