La Horezu,drumul până la Vârful lui Roman va fi asfaltat, iar reţeaua electrică va fi extinsă

Cu fonduri atrase de la Compania Naţională de Investiţii drumul care duce la staţiunea Vârful lui Roman va fi reabilitat şi asfaltat

Primarul oraşului Horezu, Nicolae Sărdărescu, spune că lăţimea drumului prins în proiect va fi de 8 metri, iar pe alocuri de 12 metri, şi va fi prevăzut cu rigole şi ziduri de sprijin. De asemenea, în ultima perioadă s-a reuşit şi semnarea contactului cu operatorul de energie electrică privind extinderea reţelei. Astfel, în vara acestui an vor începe lucrările pentru transportul electric spre staţiune. Atât Primăria Horezu cât şi distribuitorul de energie electrică vor veni cu finanţări:

 „Vom începe în cel mai scurt timp execuţia amenajării drumului, practic a asfaltării spre Vârful lui Roman. Vom avea până la baza montană un drum cu o lăţime în mare parte de 8 metri, iar pe alocuri de 12 metri. În cadrul proiectului sunt prinse inclusiv lucrările de construire a zidurilor de sprijin şi de amenajare a rigolelor. Mai mult, am reuşit cu reprezentanţii CEZ Oltenia să găsim soluţia finală pentru realizarea investiţiei privind transportul energiei electrice în zona Vârful lui Roman. Astfel, anul acesta, în cel mai rapid termen, vor începe lucrările şi pentru această investiţie. Horezu suportă pentru prima etapă, adică transportul până sus, în Vârful lui Roman şi montarea postului de transformare a energiei electrice o cofinanţare de 730 de mii de euro, iar CEZ va face o investiţie de aproximativ 1.700.000 mii de euro pentru prima etapă. Vom intra în parteneriat pentru susţinerea cofinanţării cu Primăria Vaideeni. În acest sens am avut o discuţie cu ei, dar şi cu Obştea Oraşului Horezu, care la fel, şi-a afirmat disponibilitatea susţinerii acestei investiţii cu o cotă parte din bani. Sper să realizăm acest parteneriat pentru că noi, în trei luni, trebuie să avem banii integral în cont, astfel încât să poată efectiv să intre la licitaţie proiectul. Lucrările de reabilitare spre Vârful lui Roman vor începe de la podul care este la ieşirea din cartierul Sălişte. O dată cu dezvoltarea staţiunii Vârful lui Roman vom da posibilitatea întregului oraş Horezu să fructifice evoluţia care va exista în zona montană şi să îşi valorifice inclusiv potenţialul agroalimentar fără nici un fel de probleme, iar de-a lungul traseului să îşi amenajeze anumite puncte de desfacere, dar şi sus, în zona montană”, a precizat primarul oraşului Horezu, Nicolae Sărdărescu.

O dată cu asfaltarea drumului spre Vârful lui Roman traficul va fi destul de aglomerat, iar primăria din Horezu are în plan amenajarea unei variante ocolitoare pentru cartierul Sălişte.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *