Multe persoane vaccinate în comuna Gușoeni, chiar și fără centru de vaccinare

Buget doar de funcționare în comuna Gușoeni
Bugetul administrației din comuna Gușoeni nu va fi suficient pentru noi proiecte sau cofinanțări. Administrația încearcă să se confrunte și cu deficitul față de persoanele cu handicap.
”Bugetul de anul acesta este insuficient pentru a face față cofinanțărilor în special, la proiectele de dezvoltare locală. Noi avem totuși un deficit în acoperirea pentru persoanele cu handicap, atât pentru asistenții personali cât și pentru indemnizații. Pentru cheltuielile funcționare și locale să zicem că facem eforturi, încercăm să căutăm soluții pe unde putem ca să ne asigurăm că avem suficienți bani. Nu reușim în niciun caz să realizăm toate proiectele pe care ni le-am propus pentru anul acesta. Într-o viitoare rectificare, aproximativ 5-10 milioane de lei ar fi foarte necesari pentru a cofinanța proiectele.” ne-a declarat primarul comunei Gușoeni, Concioiu Nicolae.
Vaccinul, singura soluție
Se pare că persoanele din Gușoeni au înțeles ce reprezintă vaccinul și au ales să facă acest pas, mulți fiind chiar după rapel în acest moment. Cu toate acestea, comuna nu are în funcționare un centru de vaccinare.
”La nivelul localității noastre sunt din ce în ce mai multe persoane care se vaccinează. Am mereu discuții cu persoanele care fac asta și mereu le recomand să facă acest pas. Mulți sunt deja cu rapelul făcut, iar alții caută zonele unde se pot vaccina împotriva virusului. Am observat că mulți au ales vaccinul Pfizer pentru imunizare. Noi din păcate nu avem centru de vaccinare, dar suntem arondați la cel din Sutești.
Față de relaxările de pe 15 mai eu consider că este un lucru bun în contextul în care acest virus nu mai are așa mult atac asupra oamenilor pe timp de căldură. Pe lângă acest lucru a ajutat foarte mult faptul că multe persoane s-au imunizat.”ne-a declarat primarul comunei Gușoeni, Concioiu Nicolae.