Încercările timide de la începutul guvernării PNL – USR Plus şi UDMR, prin care s-a încercat normalizarea mecanismelor fine de funcţionare a instituţiilor statului a eşuat lamentabil. Primul motiv a fost pandemia, care a forţat politicienii să se adapteze unei noi realităţi, cea virtuală şi fără implicarea directă în activităţile zilnice, iar pe de altă parte clientela politică deja existentă şi cristalizată de ani buni în interiorul PNL a contribuit din plin la adaptarea întregului sistem corupt la noile realităţi.

Guvernul coaliţiei de centru-dreapta a fost nevoit să amâne multe dintre obiectivele fundamentale ale programului său, pentru a se concentra pe gestionarea situaţiei medicale iar acum, când numărul îmbolnăvirilor este în scădere, devine foarte clar că „boala lungă” a forţat şi sistemul corupt să se contorsioneze şi să se adapteze rapid la noile realităţi. Sunt multe cazuri când PSD şi PNL au aceeaşi clientelă politică, iar instituţiile statului sunt înţesate de piloşi aduşi de-a lungul anilor de ambele partide. A încerca să cureţe acum angajaţii neprofesionişti doar dintr-o singură tabără nu ar face altceva decât să dea apă la moară perdanţilor şifonaţi rămaşi în opoziţie, adică celor de la PSD.

Foarte interesant este faptul că, în România, clasa politică formată din vechii nomenclaturişti din linia a doua şi a treia comunistă nu a renunţat niciodată să încerce acapararea totală a instituţiilor statului şi, implicit, a bugetului şi încasărilor acestora. Întârzierea reformei statului, blocarea înfiinţării instituţiilor economiei de piaţă, precum şi liberalizarea lipsită de suportul politicilor liberale au creat spaţiul de apariţie a unui capitalism strâmb, nereglementat şi confruntat cu o slabă opoziţie civică. Rezultatele primei tranziţii, care după 31 de ani pare încă neîncheiată, sunt relevante pentru evoluţia postcomunistă a României: o creştere economică medie multianuală mai mică decât 1,25%, un succes al privatizării de numai 22%, o repartiţie dezechilibrată a venitului naţional net cu mai mult de 60% în favoarea capitalului şi peste 3,2 milioane de cetăţeni care au părăsit ţara.

Pentru a putea reforma statul din temelii şi a nu ne mai trezi la următoarele alegeri că PNL iar nu a înţeles nimic din lecţiile trecutului şi este trimis din nou „la şcoală”, să mai tocească puţin, actualii guvernanţi ar trebui să înveţe foarte bine lecţiile tranziţiei. Un proiect al capitalismului românesc ar fi trebuit să clarifice până acum ce fel de sisteme de asigurări sociale şi de sănătate sunt potrivite României, pentru ca acestea să ofere sentimentul de siguranţă în societate.

În contextul politic de astăzi ar fi de aşteptat ca recuperarea întârzierilor să reprezinte o prioritate, dar fiecare dintre formaţiunile politice care colorează noul spectru politic are o altă viziune asupra viitorului, de aici şi disensiunile dintre ele. USR practică un fel de cultură antisistem, iar PNL ar dori un fel de mainstream. La rândul lor, cele trei partide au viziuni diferite asupra priorităţilor. USR urmăreşte resetarea sistemului pornind de la ipoteza coruptibilităţii acestuia, mesaj cu care partidul s-a validat electoral; Plus propune o guvernare de tip managerial, în care tehnocraţii să transforme decizia sistemului în algoritmi de management, iar PNL susţine schimbări ale sistemului prin evoluţia acestuia şi nu prin distrugere, având în vedere că are deja destule personaje corupte deja infiltrate în osatura instituţiilor statului. În guvernarea actuală există două orientări: una a USR-Plus, care doreşte în continuare ca sistemul de guvernanţă să fie redefinit conform unor reguli de management şi cealaltă, a PNL, care propune o corectare a sistemului prin evoluţie, cu apărarea şi păstrarea clientelei deja formate. Dacă ambiţia politică a USR-Plus de a prelua iniţiativa va prevala, atunci am putea avea de-a face cu resetarea gândirii asupra sistemului bugetar. Şi acest lucru se va putea face doar prin digitalizare, astfel încât întregul sistem să poată fi monitorizat, analizat şi abia apoi modificat. Asta dacă digitalizarea va fi înţeleasă ca un important efort de trecere de la informatizare la procesarea informaţiilor.

PNL a pierdut din păcate primul tren, cel mai rapid, prin care putea transforma din temelii sistemul şi putea deveni un lider autentic al dreptei. Următoarele trenuri, de tip marfar sau personal vor fi mult mai greu de pus în mişcare, iar acest lucru nu presupune doar schimbarea de mentalitate, ci şi armonizarea neînţelegerilor dintre forţele politice aflate la guvernare, plus schimbarea mentalităţii angajaţilor din sistemul de stat. Soluţia ar fi ca partidele care au aglomerat în prezent prea tare spectrul politic de dreapta să se orienteze în perioada următoare spre un liberalism social, care le-ar da  acces şi la masele critice de votanţi ai stângii, dar fără a-i obliga la prea multe compromisuri. În prezent discursul lor politic este unul de stânga, dar mascat, în care sunt amestecate elemente de dreapta, din spectrul neo-liberalismului. O atitudine total greşită, pentru că nu mai satisface în mod real nici electoratul de dreapta, nici pe cel de stânga.

Partidelor de dreapta le lipseşte acum viziunea, creativitatea şi inteligenţa foştilor intelectuali care au pus bazele acestui tip de politică şi care, treptat, au fost înlăturaţi în ultimii ani din poziţiile de decizie ale partidelor de centru-dreapta. Iniţiatorii şi beneficiarii acestui proces au fost activiştii politici, aşezaţi între birocraţia de stat şi societatea civilă. Acesta este un motiv important pentru care, de la aderarea României la UE, partidele – şi mai ales cele de centru-dreapta – nu au mai putut propune societăţii nici un proiect naţional, lipsindu-le componenta creativă, sau viziunea. La adăpostul democraţiei reprezentative, partidele politice mainstream au considerat că activismul ţine loc de proiect politic, epuizându-şi capitalul de încredere în societate. Acest lucru trebuie corectat, pentru că politica de tip management nu poate aduce nimic nou în societate fără partea creativă, fără inteligenţa de a pune în practică soluţii unice şi pot sublinia avantajele economice ale României. Ne pregătim acum să trecem de la capitalismul de stat, specific partidelor de stânga, prea puţin contracarat de partidele de centru-dreapta, către un capitalism al organizaţiilor, şi acesta prea puţin explicat de reprezentanţii săi. Forţele de dreapta dau din coate să îşi impună acum propria viziune, între ideologia resetării totale a sistemului, practicată de USR-Plus şi doctrina liberală moderată a PNL. În această dezbatere PSD nu are încă nimic de spus. Dar va avea!