La Mălaia, administraţia locală acordă prioritate învăţământului şi culturii

Pe partea de cultură, primarul Gheorghe Dinculescu are ca prioritate actualizarea indicatorilor privind reabilitarea şi modernizarea căminului cultural de la Mălaia. Proiectul este în lista de sinteză, fiind depus la Compania Naţională de Investiţii în vederea finanţării. Pentru lăcaşul de cultură de la Ciunget, primarul ne informează că s-a construit camera centralei şi s-a montat centrala termică. În ceea ce priveşte învăţământul se lucrează la documentaţia pentru reabilitarea termică a şcolii şi grădiniţei. „Eu sper să primim finanţare pentru proiectul depus la Compania Naţională de Investiţii, aflat în lista de sinteză. În ceea ce priveşte învăţământul ne vom ocupa de ridicarea nivelului şi calităţii acestuia. Aici aş putea menţiona că, în luna noiembrie 2020, neavând constituit Consiliul Local, directorul şcolii a depus un proiect cu fonduri europene prin care solicita, la data respectivă tablete, laptopuri, table interactive pentru dotarea şcolii, un întreg pachet IT necesar celor 94 de elevi şi 17 cadre didactice”, a precizat primarul localităţii Mălaia, primarul Gheorghe Dinculescu.

Gheorghe Dinculescu: „Bani nu sunt suficienţi, dar trebuie să facem în aşa fel încât să alocăm fonduri pentru cheltuielile necesare”

Bugetul local al comunei Mălaia este destul de mic, şi nu acoperă cheltuielile pentru proiectele propuse. Astfel, se aşteaptă finanţarea europeană sau guvernamentală pentru proiectele propuse. În prezent continuă de asemenea lucrările de reabilitare a reţelei de apă şi modernizarea drumurilor:

„Bani nu sunt suficienţi, dar trebuie să facem în aşa fel încât să alocăm fonduri pentru cheltuielile necesare, fiindcă am preluat de la Romsilva cele 15 canale hidrotehnice în vederea regularizării acestor torenţi. În acest sens s-au finalizat măsurătorile, acum le inventariem şi le vom introduce în domeniul privat, după care se va face cadastrul. Pasul următor va fi la Ministerul Dezvoltării, pentru a obţine aprobările, după care vom merge la Ministerul Mediului pentru Hotărârea de Guvern care trebuie transmisă către administraţia locală din Mălaia. Până atunci, pe aceste amenajări hidrotehnice putem începe să facem studiile de fezabilitate şi proiectul pentru regularizarea lor. Pe lângă toate acestea, este nevoie de intervenţii pe drumurile comunale. În satul Săliştea nu s-a asfaltat nimic, mai mult, pe situaţii de urgenţă pregătim un proiect pentru refacerea drumurilor afectate de ploile torenţiale din luna ianuarie. Prin urmare, priorităţile noastre sunt: regularizarea torenţilor, apoi preluarea drumurilor forestiere, tot prin Hotărâre de Guvern, fiindcă au dublă inventariere, sunt şi în inventarul comunei Mălaia, dar şi în inventarul Romsilva. În prezent continuă proiectul privind sistemul de apă pentru satele Ciungetu şi Săliştea şi asfaltarea drumurilor în satele Mălaia şi Ciunget”, a precizat a primarul localităţii Mălaia, Gheorghe Dinculescu.

La Mălaia a început asfaltarea drumului judeţean 701D, Latoriţa – Petrimanu, iar lucrările vor continua. Ca obiective pentru partea turistică, administraţia locală are o strategie de dezvoltare a comunei şi face parte dintr-un parteneriat cu Primăria Brezoi şi Primăria Voineasa, de dezvoltare din punct de vedere turistic a întregii Văi a Lotrului. ��<��

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *