Grigore Ceapă, primul transfer al Dăeștiului

Atacantul Grigore Ceapă  s-a despărțit de Slatina și a semnat cu Viitorul Dăești, iar mijlocașul Ovidiu Popescu se pregătește și el de aceeași mutare.

Mijlocașul de bandă Grigore Ceapă (28 ani) a semnat pentru un an cu Viitorul Dăești, după trei ani petrecuți la Slatina. În sezonul trecut, mijlocașul a evoluat în 9 meciuri la Liga a II-a pentru Slatina, totalizând 300 de minute.

”La Slatina  am avut parte de o echipă frumoasă,  am promovat din Liga a IV-a până în Liga a II-a. Am avut niște obiective de realizat acolo le-am dus la capăt până la final. Spre dezamăgirea noastră am retrogradat sezonul acesta, dar am cunoscut colegi noi, caractere frumoase. Consider Slatina ca fiind cea de-a doua casă a mea” a declarat noul jucător al Dăeștiului.

Ceapă poate evolua pe banda dreaptă sau stângă, dar și ca vârf, fiind apreciat pentru viteza sa. Cel mai probabil, va fi utilizat pe banda stângă, după ce Georgescu se pregătește să revină la Horezu. ”Am ales Viitorul Dăești pentru seriozitatea de care au dat dovadă. Cunosc majoritatea jucătorilor, am mai jucat împreună, sper sa ne îndeplinim obiectivele  pe care le vom avea. Mă bucur pentru alegerea făcută sper să am cât mai multe rezultate bune cu noua mea echipă.  Ar fi un pas important să obținem o promovare în Liga a II-a la Dăești”.

Un alt vâlcean care s-a despărțit de Slatina după trei ani, Ovidiu Popescu (27 ani) a fost și el ofertat de Dăești și are șanse mari să vină la Viitorul. Ov.Popescu a jucat în 19 partide pentru Slatina în eșalonul secund, marcând 2 goluri.

Până acum, Viitorul Dăești s-a despărțit de juniorul Bicuschi, dar șanse mari să plece are și Bărbuți, jucător aflat sub contract cu CSM Slatina. Cu siguranță, lista plecărilor va fi mai mare. Echipa vâlceană este deocamdată în vacanță, urmând a se reuni pe 12 iulie.

Noul sezon de Liga 3, ediția 2021/2022, e programat să înceapă la data de 28 august. Vor trece patru luni de pauză de la momentul încheierii sezonului regular 2020/2021.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *