Zilele trecute a avut loc Consiliul Naţional al PNL şi, ceea ce multă lume aştepta, acum am văzut cu toţii: Florin Vasilică Cîţu a intrat în cursă, numai că nu într-un mod obişnuit, ci cu o întreagă punere în scenă, semn că lucrurile erau pregătite din culise pentru debarcarea lui Ludovic Orban. Preşedintele Iohannis şi susţinătorii săi nu trebuie să subestimeze, însă, puterea de coagulare a lui Ludovic Orban, iar, după părerea noastră, lupta va rămâne deschisă până în ziua alegerilor.

Întreaga echipă care-l susţine pe Florin Vasilică Cîţu s-a aşezat pe scările sediului PNL, fost PDL cândva, în semn de solidaritate şi susţinere. În fotografie se pot identifica în majoritate foşti pedişti, care acum domină într-un fel PNL. Fiindcă PD s-a topit în PNL după un sinistru regim Băsescu, marcat de foarte multe lucruri discutabile, iar acum începe să-l domine prin oameni, prin funcţii, prin poziţii, prin voci, prin mod de a fi şi prin politici, până la urmă. PNL a devenit acum doar noul nume al fostului PD.

Este discutabil în ce măsură această susţinere reprezintă un crez, o încredere în capacităţile lui Florin Vasilică Cîţu, cât reprezintă o conformare raportată la opţiunea preşedintelui Klaus Iohannis. Această basculare masivă a liderilor PNL, a personajelor vizibile din PNL spre Florin Cîţu nu reprezintă un rezultat special al performanţelor obţinute de acesta, nici rezultatul unei simpatii publice a lumii liberale, nici un succes de media şi de carismă al lui Florin Vasilică Cîţu.

Oportuniştii, vânători de şanse şi de oportunităţi, pedeliştii exersaţi cu jocurile de putere nu fac decât să ia în pânze dorinţa preşedintelui Klaus Iohannis.

În această situaţie Ludovic Orban a apărut singur, scoţându-se într-un fel cu explicaţia de conjunctură şi spunând că, în spatele lui este de fapt întregul partidul.

Se poate, fiindcă, într-adevăr, lumea liberală tradiţională din PNL este încă la nivel ideologic alături de Ludovic Orban, multe organizaţii şi mulţi dintre vechii liberali fiind alături de el. Dar, ar trebui luat în calcul acel instinct politic al liberalilor, în fond al tuturor politicienilor, de a se duce acolo unde bate vântul şi de unde vine mirosul puterii şi banilor. Nu ne îndoim de faptul că Iohannis şi Cîţu vor uza de orice mijloace, de la dosare penale şi până la mituirea unor comunităţi locale pentru votul acordat pentru favoritul preşedintelui. Să nu uităm, însă că, în aceste alegeri aşa-zis interne este posibil să se implice şi alte partide importante, iar cuvântul PSD este unul hotărâtor. Prin votul social-democraţilor ar putea cădea inclusiv Guvernul Cîţu în Parlament, iar PSD ar avea astfel ocazia să preia din nou frâiele puterii, oferindu-i lui Ludovic Orban în schimb recâştigarea poziţiei de mascul alfa în PNL.

Spectaculoasă este şi fotografia făcută pe scări de liberalii care susţin aripa Cîţu, unde predominată foşti pedelişti, printre care personajul Emil Boc este cel mai interesant. În imaginea de forţă, în prim plan apare Rareş Bogdan, cu un capital negativ de imagine aproape mai mare decât al lui Florin Cîţu, Raluca Turcan, antipatia întruchipată, pavoazata partidului, machiata şi aranjata PNL, care numai simpatie şi susţinere nu aduce. Gheorghe Flutur, cel care scria în oi numele lui Băsescu pe dealurile Bucovinei este şi el în fruntea susţinătorilor lui Florin Cîţu, chiar în prim plan. Nu în ultimul rând, tot în faţă este şi Lucian Bode, un munte de simpatie şi de carismă care nu sperie nici bandiţii. Cu toţii cunosc tehnicile de manipulare interne, astfel că, într-o zi, în partid vor fi doar oamenii lui Boc, care a prins din zbor momeala din PNL, promiţându-i-se funcţia de vicepreşedinte, care nu e tocmai de lepădat. Cu bătaie ceva mai lungă, Emil Boc vizează în mod clar şi înfăptuirea reformei administrative, care se va face cu siguranţă sub oblăduirea lui Cîţu, după ce acesta se va aşeza confortabil şi în scaunul de partid. Aşa că s-a aşezat şi el tot în faţă şi, fiindcă masa este bogată, Boc vine şi cu camarazii lui cu care a închis peste 60 de spitale, a obligat tinerii să plece din ţară, a tăiat pensiile, alocaţiile şi salariile, invocând că ar fi fost cerinţa Uniunii Europene. O minciună grosolană pentru care nimeni nu a plătit, nici măcar atunci când, ulterior, Comisia Europeană a trimis un comunicat în care spunea clar că nu s-a cerut niciodată aşa ceva, dar răul a fost făcut.

În spatele luzi Cîţu se afla o armată disciplinată şi mobilizată din timp, formată din oportunişti care s-au aşezat în preajma unuia dintre anti-carismaticii politicieni din aceste zile şi dau impresia unei mobilizări care, în loc să entuziasmeze sau să creeze simpatie, nu a generat nici măcar surprindere. Mobilizarea masivă de pedişti liberali în jurul lui Florin Vasile Cîţu este un scenariu care a fost pregătit cu foarte mult timp înainte, este o lucrătură, un aranjament, nu este o întâmplare sau un instinct. Şi nici nu reflectă o majoritate de voturi, aşa cum se încearcă impresionarea liberalilor de rând. În ritmul acesta, PNL o să se trezească într-o zi fără liberali, doar cu femeile de serviciu şi vechii sforari de la PD prin sediu.

Ludovic Orban îi încurcă acum pe liberalii „de viţă nouă”, inclusiv pe Iohannis pentru simplul fapt că este prea vocal şi foarte greu controlabil, dar imaginea aceasta a lui Orban este de dată recentă, a devenit de curând un adversar de temut al preşedintelui, pentru că altă dată era şi el un mânz important în PNL. Acum îşi încurcă şefii pentru că, orice s-ar spune, este liberal de la origini, o continuare a generaţiei de liberali răsărită după 1990. Imediat după unirea dintre PDL şi PNL, cei de la PDL se simţeau oarecum izolaţi pentru că veneau dintr-un partid al lui Traian Băsescu şi acela măcinat, rupt de atâtea probleme şi intrau într-un partid istoric, cu care nu aveau absolut nici o legătură. Foarte puţin timp a trecut şi imediat au simţit că este un teren favorabil pentru a prelua pur şi simplu PNL, ceea ce s-a şi întâmplat, în bună parte. Dacă Orban este cu adevărat un urmaş al Brătienilor este discutabil, dar când ne uităm la Cîţu ne dăm seama cu siguranţă cine s-ar răsuci în mormânt văzând pe mâna cui a încăput partidul.  

PD, în epoca lui de mare rapacitate a funcţionat ca o bandă liberală, avându-l ca şef pe Traian Băsescu. În momentul în care cei de la PDL au intrat prin fuziune s-a născut deja acest război mocnit în care fostul partid de guvernământ al lui Traian Băsescu a vrut să pună mâna pe partid, aşteptând momentul prielnic. Aducerea lui Florin Cîţu, un personaj şters, aproape ridicol, dar ajuns prim ministru prin voinţa lui Klaus Iohannis a fost exact oportunitatea pe care o aşteptau. În acest moment s-au grupat în spatele lui ştiind că, mai devreme sau mai târziu‚ cu el sau fără el în fruntea partidului, ei vor reuşi să pună mâna pe partid pentru că sunt oameni exersaţi şi cu bombeurile deja roase în viaţa politică.

În acest moment gruparea PDL are această oportunitate uriaşă pe care o va juca, iar Ludovic Orban nu îşi dă seama că el este deja pe făraş pentru că, împotriva lui, sau cel puţin până când îl vor convinge să piardă aceste alegeri din partid, sforile nu sunt trase de grupul din spatele lui Cîţu, nici pe departe, ci este, fără îndoială, umbra lui Iohannis, împreună cu toate structurile care vor acţiona în perioada următoare.

Ludovic Orban este cel favorizat în acest moment, aşa că serviciile vor acţiona foarte serios, acolo unde convinse că organizaţiile judeţene sunt de partea lui. Se va unelti astfel încât Orban să nu poată ieşi preşedinte pentru că nu-i convine lui Iohannis. Preşedintelui la fel de slab politician ca şi acoliţii săi îi convine în schimb această marionetă numită Florin Vasilică Cîţu, care nu iese din cuvântul lui pe de-o parte, şi îi face ieşirea onorabilă din al doilea mandat. În poziţia în care este acum preşedintele se aşteaptă ca un om puternic, dacă ar veni la şefia PNL să îl izoleze de partid. Este de aşteptat să îi se întâmple acest lucru şi lui Iohannis, fiindcă aşa i s-a întâmplat şi lui Băsescu, cel mai puternic lider de partid dinaintea lui. Prin urmare, preşedintele nu vrea să aibă surprize, mai ales că ştie bine că există nişte dosare care pot fi reactivate. În aceste condiţii Orban are şanse să renunţe, ceea ce probabil nu va face, sau să accepte ideea că pierde. El nu îşi va permite să-l atace pe Cîţu pentru că, automat, se va spune că atacă propriul Guvern, fiind catalogat ca duşmanul interior, în timp ce Cîţu nu se va sfii să practice atacurile directe sau prin ceilalţi, pentru că i se dă voie. Ludovic Orban nici nu are alura şi îndrăzneala politică de a se pune contra curentului, mai ales după ce a dovedit obedienţă faţă de preşedinte şi s-a retras din poziţia de prim ministru în secunda când Klaus Iohannis a spus că nu mai este preferatul lui, mulţumindu-se cu postul de la Camera Deputaţilor. Dacă va fi băiat cuminte îşi va păstra postul, care nu este nici el de lepădat. Dacă nu, i se va întâmpla exact ca atunci când a vrut să fie primarul capitalei şi s-a trezit cu un dosar penal făcut de Codruţa Kövesi la ordin mai înalt, sau cum s-a întâmplat chiar acum câteva luni, în decembrie, când au sărit pe el cei din grupul Rareş Bogdan şi l-au măcelărit.

Ne aflăm în faţa unei mari orchestre, care acum abia îşi acordează instrumentele şi se pregătesc în scenă şi păpuşarii: în rolurile principale vor fi preşedintele, serviciile, DNA, presa şi fostul PD. O uriaşă orchestră în favoarea unui om care este inodor, incolor, necarismatic, nepriceput, nehotărât. Vorba aceea: ce nu are miros, nu are gust, nu are consistenţă şi se vede prin el? Nu, nu era vorba despre apă, dacă la asta vă gândeaţi. În spatele lui Cîţu se va alinia întreaga divizie montată pentru orchestrarea acestor alegeri, PNL alegând-se cu unul dintre cei mai slabi preşedinţi pe care i-a avut până acum, fiindcă a avut totuşi în fruntea lui până acum oameni de calibru. Lipsa totală de valoare politică, economică, adică nulitate pe post de energie la rachetă înseamnă manevrabilitate. Un personaj stăpân pe el, cu valori, cu calităţi şi merite este foarte greu să fie mânuit sau este mai greu de digerat decât un personaj fără însuşiri. Al doilea resort este cel al preşedintelui Iohannis, care doreşte să încalece pe de-a întregul partidul, fiindcă sub preşedinţia lui Orban l-a încălecat doar pe jumătate. Orban ştia să manevreze oarecum în interior cu baronii, aşa încât să transmită un nivel de conştiinţă al independenţei folositor partidului.