Ion Streinu: „Este o ilegalitate ca aceia care întocmesc documentele contabile să nu aibă voie sa le şi semneze”
Primarul localităţii Şirineasa se luptă cu sistemul, şi asta fiindcă DGRPF Craiova a transmis o dispoziţie internă către trezoreriile din judeţ prin care se specifică să nu se mai accepte documentele contabile semnate de la primăriile care au serviciile contabile externalizare, doar dacă acestea sunt iscălite de un angajat al primăriei. Ion Streinu este singurul care nu a fost de acord să dea o dispoziţie internă de semnare a documentelor contabile de oricare dintre angajaţii primăriei, indiferent de pregătire, subliniind faptul că este o ilegalitate, şi asta fiindcă responsabilitatea unor astfel de documente trebuie asumate în mod obligatoriu de cel care le întocmeşte. Trebuie menţionat că Primăria Şirineasa are serviciile contabile externalizare conform legii, documentele fiind întocmite şi asumate prin semnătură de SC Bălteanu Expert SRL.
Experţii contabili nu mai au drept de semnătură la trezorerie pentru că nu sunt angajaţii primăriei
„Mă lupt cu sistemul, fiindcă de la ANAF Craiova s-a transmis o dispoziţie internă la trezoreriile din judeţ să nu mai accepte de la primăriile care nu au contabil acte semnate de persona angajată care face contabilitatea prin servicii externe.
În situaţia aceasta suntem şi noi, pentru că UAT Şirineasa nu are contabil, şi asta deoarece nu a venit nimeni să se angajeze pe acest post. Prin urmare avem serviciile externalizare conform legii, prin SC Bălteanu Expert SRL. Eu sunt singurul primar care nu a vrut să încalce legea, în rest toate administraţiile locale s-au supus, dând dispoziţie să semneze documentele contabile oricare dintre angajaţii primăriei, indiferent de pregătire, deşi acestea era întocmite de expertul contabil. Nu am vrut să dau această dispoziţie fiindcă este ilegal, iar legea spune clar că avem dreptul să angajăm servicii de la firme de specialitate. De unde avem noi siguranţa că firma care face contabilitatea o face corect, dacă nu semnează documentele? Există riscul să mă trezesc cu Curtea de Conturi când vine în control şi îmi pune întrebarea de ce am încălcat legea, deşi cei de la ANAF Craiova ne solicită să o încălcăm. Eu le-am spus celor de la Trezoreria Băbeni că, dacă nu îmi primesc ordinele de plată să scrie pe ele „refuz primire” şi în ce bază, pentru că urmează să îi dau în judecată pe cei care fac acest lucru, fiindcă este abuz în serviciu. Nimeni nu a avut curajul, şi ordinele de plată sunt primite în continuare la trezorerie cu semnătura expertului contabil care ne face contabilitatea de foarte mulţi ani, fiind servicii externalizare. Am ajuns împreună cu expertul nostru contabil la directorul ANAF Vâlcea, Aurelian Pavel Răban, care m-a felicitat, fiindcă am fost singurul primar care a luat atitudine, fiindcă este ilegal ca documentele contabile să fie întocmite de un specialist şi semnate de femeia de serviciu a primăriei, fiindcă ea este angajata instituţiei. Aşa se întâmplă în alte primării, semnează inginerii agronomi sau alţi angajaţi din alte departamente. Această dispoziţie este doar în Oltenia, şi nu înţeleg care este interesul. Acum se cere telefonic la Trezoreria Băbeni documente ale UAT Şirineasa din anul 2014 pe care le avem depuse pentru verificare, ceea ce nu este legal, fiindcă verificarea unor documente se face doar printr-o adresă, nu telefonic. Eu am făcut adresă inclusiv la Ministerul Finanţelor Publice şi foarte curând voi ajunge şi la directorul general Silviu Mircea Pîrvuleţu, fiindcă şi el a semnat această dispoziţie. Şi nu o să dau înapoi, fiindcă am dosarul cu articolul din lege care spune clar că este ilegal”, a punctat primarul localităţii Şirineasa, Ion Streinu.
Ordinul se preferă la prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 146/2002, privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, aprobat cu modificări prin Legea 201/2002. În adresa primită se spune că UAT-urile trebuie să prezinte la trezorerie cât mai urgent fişa specimenelor de semnătură ale persoanelor autorizate la care să se anexeze copia actelor de numire în funcţie, conform normelor în vigoare. Art.10 din Legea contabilităţii prevede că instituţiile publice la care contabilitatea nu este organizată în compartimente distincte sau care nu au personal încadrat cu contract individual de muncă, potrivit legii, pot încheia contracte de prestări servicii, pentru conducerea contabilităţii şi întocmirea situaţiilor financiare trimestriale şi anuale cu societăţi comerciale de expertiză contabilă sau cu persoane fizice autorizate, conform legii. Încheierea contractelor se face cu respectarea reglementărilor privind achiziţiile publice de bunuri şi servicii. Plata serviciilor respective se face din fonduri publice, cu această destinaţie.
La Şirineasa nu s-a dat dispoziţie nici unui angajat pentru semnarea documentelor contabile
Prin urmare, faptul că expertul contabil nu poate semna documentele contabile pe care le întocmeşte fiindcă nu este angajatul primăriei nu are nici o bază legală. La Şirineasa nu s-a dat până acum dispoziţie nici unui alt angajat pentru semnarea lor.
„Nu este corect şi legal. Cum să pui fochistul sau paznicul să semneze astfel de documente, fiindcă unii au dat astfel de dispoziţii? Nu poţi să lupţi cu o categorie socio-profesională pregătită, experţii contabili nu sunt ultimii economişti. Prin urmare, experţii contabili nu mai au drept de semnătură pe documentele contabile pe care le întocmesc pentru trezorerie pentru că nu sunt angajaţi, aici este marea hibă. Prin adresa primită de la Craiova este invocat un ordin de ministru, care nu poate să bată Legea contabilităţii, sub cea ce se invocă faptul că responsabilul financiar, conducătorul compartimentului financiar face plata, dar mai jos spune că, „în cazul instituţiilor care nu au angajat cu contract individual de muncă etc….cel care semnează este cel desemnat de ordonatorul de credit. În situaţia noastră, ordonatorul de credit m-a desemnat prin dispoziţie pe lângă contractul pe care-l am, de reprezentare a societăţii. Această dispoziţie am dus-o la trezorerie, deci suntem în litera legii. Aceşti experţi contabili sunt o categorie de elită pe latura financiar-contabilă, şi cred că aceştia trebuie respectaţi”, a punctat Ion Bălteanu, expert contabil.
„Mă lupt cu sistemul, fiindcă de la ANAF Craiova s-a transmis o dispoziţie internă la trezoreriile din judeţ să nu mai accepte de la primăriile care nu au contabil acte semnate de persona angajată care face contabilitatea prin servicii externe.”
Pai de ce nu aveti contabil? Nu e normal ca, daca elimin postul din organigrama sa nu pot externaliza? Daca elimin inseamna ca nu am nevoie, deci … foarte bine ANAF!
Iar daca nu elimin de ce nu angajez!