Andrei Gheorghiu a câştigat bătălia politică din „famiglia” USR

Andrei Gheorghiu a reuşit să câştige alegerile pentru funcţia de preşedinte al USR Vâlcea, aşa cum era de aşteptat, în principal datorită faptului că principalii votanţi erau rude cu fostul şi actualul preşedinte, iar filiala Vâlcea devenise de mai mult timp o afacere de familie. Cum să câştigi alegerile, dar să fii înjurat în acelaşi timp de majoritatea membrilor de partid, este un mister la care vom încerca să răspundem aici. În primul rând este aproape nefiresc să existe 5 candidaţi la preşedinţia unei filiale de buzunar, aşa cum este cea din Vâlcea, raportaţi la un autobuz de votanţi, dacă o parte dintre ei nu ar fi, de fapt, băgaţi la înaintare pe post de iepuri de sacrificiu. Dintre toţi, lui Andrei Gheorghiu i-a fost teamă în primul rând de unul singur: Cătălin Stănică, fiul fostului primar al comunei Mihăeşti, şi care promitea să reformeze filiala din temelii. Aşa cum era de aşteptat, nu a mai reuşit să facă acest lucru, pentru că apele (a se citi voturile delegaţilor) erau deja aranjate prin diverse excluderi anterioare şi cumetrii, explicate pe larg de un alt candidat, Andrei Cismaru.

Andrei Gheorghiu, candidatul silenţios

Andrei Gheorghiu a fost atât de sigur şi încrezător că va câştiga alegerile încât şi-a aranjat apele în partid la modul cât se poate de discret, nu şi-a făcut nici un fel de promovare sau cel puţin a reuşit să comunice intenţiile deja ştiute şi discutate în rândul colegilor din partid. Nici ceilalţi candidaţi nu ar fi făcut atât de mare caz pentru această cursă electorală, probabil au fost doar de umplutură, pentru a nu-i da şanse contracandidatului Cătălin Stănică. Deşi face parte dintre aşa-zişii „politicieni de stil nou”, Andrei Gheorghiu a demonstrat cu prisosinţă faptul că ştie foarte bine şi foloseşte din plin metodele de manipulare ale partidelor vechi, adică şi-a îndeplinit rolul de politician clasic în rândul personalităţilor politice din Râmnicu Vâlcea. După cunoscutele colaborări cu partidele care ar trebui să reprezinte o opoziţie nediscutabilă în Consiliul Local, PSD şi PER, cea mai mare gafă a lui Gheorghiu, pentru care este acum înjurat de orice membri de bună credinţă din USR este faptul că, pentru a-şi păstra locul de muncă la Primăria Râmnicului a sacrificat partidul şi pe orice membru de bun simţ care mai exista pe acolo. Aşa a reuşit Gheorghiu să colaboreze cu PER şi PSD, noi săi stăpâni de facto la mai puţin de 3 luni după încheierea alegerilor locale. Aparent, mişcarea a fost una inspirată pentru el şi familia lui, asigurându-i un loc cald în administraţie pentru încă cel puţin trei ani. În realitate, însă, mişcarea îi va aduc în timp falimentul de imagine politică pe care nici măcar nu apucase să şi-o creeze. Vom constata, peste câţiva ani, că Gheorghiu s-a născut talent şi a murit speranţă, dar tot aşa, în anonimat, fără să ştie nimeni peste 5 -6 ani pe unde o să-i putrezească oasele politice.    

Tinerii din USR Vâlcea, în plin proces de „migraţie”, datorită conducerii dezamăgitoare a filialei

Deşi este, iată, noul preşedinte al „famigliei” USR Vâlcea, Andrei Gheorghiu a fost în ultimele zile ţinta criticilor tuturor membrilor cu greutate din formaţiune, dar acest lucru nu a contat prea mult în scorul electoral, format în principal din rude şi prieteni. Mihai Cismaru, fost membru al PLUS Vâlcea, care a fost unul dintre semnatarii protocolului Alianţei pentru Râmnic, în prezent total nefuncţional şi-a exprimat dezamăgirea pentru situaţia în care a ajuns USR Vâlcea la momentul actual. Cismaru a ajuns să posteze chiar şi o scrisoare deschisă adresată nevestei lui Gheorghiu, în care o ruga pe aceasta să nu îşi voteze soţul la alegerile interne.

Candidatul cu cele mai mari şanse, în cazul în care alegerile s-ar fi desfăşurat la modul corect rămâne, însă, Cătălin Stănică, fost membru PNL Vâlcea, actual preşedinte USR Mihăeşti, care a obţinut cel mai bun rezultat din tot judeţul, obţinând la alegerile locale funcţia de consilier local, împreună cu alţi trei colegi de filială.  După alegeri, tot „poprul USR” s-a ales, însă, tot cu Andrei Gheorghiu la conducere, un tip care a reuşit în timp record să îşi aducă toate rudele în partid şi să-i elimine pe toţi cei care i-ar fi ameninţat poziţia, pentru a putea lua cu japca funcţia de conducere a lui Andrei Ivănescu, primul preşedinte al USR Vâlcea.

Cumva, pe măsură ce Gheorghiu devenea din ce în ce mai apropiat de administraţia locală din Râmnicu Vâlcea, au fost uitate pe rând toate principiile, promisiunile şi toate sloganurile din campanie şi pre-campanie, inclusiv celebrul „Fără penali în funcţii publice!” Acum, pe Gheorghiu pare să nu*l mai deranjeze faptul că este sub papucul unui asemenea personaj, şi nici faptul că din ce în ce mai mulţi tineri din USR se pregătesc să migreze masiv pe alte maluri politice, mai stabile, după ce s-au lămurit că, deşi este un partid „tânăr şi neînţărcat”, şi USR ştie să se bage în mocirla politică specifică partidelor deja hârşite în compromisuri. Nici nu a fost nevoie de prea mult pentru asta: a fost suficient un loc plătit de banii contribuabililor, pentru a tăia frunză la câini prin administraţia locală.

Cătălin Stănică: „, în loc să ne întărim noi ne subţiem”

Principalul contracandidat al lui Gheorghiu, Andrei Stănică a făcut o campanie curată, spre surprinderea multora, exprimându-şi în primul rând părerea de rău pentru starea în care a ajuns partidul, fără să facă prea mult caz de posibilitatea alegerii sale ca preşedinte, în locul lui Gheorghiu. „Mă sperie plecarea masivă a membrilor din rândurile acestui partid. Eu nu îmi doresc acest lucru. În loc să ne întărim noi ne subţiem, aceasta este realitatea în momentul actual”, spune Cătălin Stănică, întrebat de ce a candidat pentru funcţia de preşedinte al USR Vâlcea. Este clar că lucrurile nu sunt atât de ”curate” sau perfecte, aşa cum le-a prezentat actuala conducere a USR Vâlcea la nivel naţional, şi deja nu mai vorbim despre un partid fără penali şi cu tineri care doresc să se alăture mişcării politice care va schimba România.

50% dintre alegătorii de la congres sunt reprezentaţi de rudele actualului preşedinte

Se pare că tacticile politice nu se schimbă, indiferent de culoarea politică sau mesajul emis către populaţie. La Vâlcea, acest lucru a fost demonstrat prin faptul că USR a reuşit în timp record să se transforme într-o întreprindere familială.  „Imaginea filialei USR Vâlcea în rândul alegătorilor şi al membrilor nu este aşa cum mi-aş dori eu în momentul de faţă şi nu este doar părerea mea, iar modul domnului Andrei Gheorghiu de a conduce filiala nu este unul corect. Dacă ne uităm pe lista delegaţilor de la municipiu care au avut drept de vot în conferinţa judeţeană de pe data de 19 iunie, vom vedea că sunt în jur de 15-20 de persoane din 40 care sunt rude. Când spun preşedintele unui partid politic spun un lider, spun un om care trebuie să aibă o calitate de management, să ştie să facă o echipă. Unde aţi văzut dumneavoastră vreodată ca un lider politic de partid cum ar fi Cristian Buican, Constantin Rădulescu sau Mircia Gutău să aibă nevoie de 15-20 de rude ca să reuşească să rămână pe poziţie? Dânşii sunt nişte lideri adevăraţi şi ştiu să-şi ţină oamenii aproape şi oamenii competenţi, pentru a face partidul să crească şi să militeze pentru el. Dacă pot să fac o comparaţie scurtă cu ce am zis mai devreme, în loc să fie un partid politic şi o organizaţie pentru a face lucruri bune pentru judeţul nostru USR Vâlcea este mai mult o întreprindere familială”, spune Cătălin Stănică.

Candidaţi de sacrificiu, la coada clasamentului După prima poziţie, ocupată de Andrei Gheorghiu şi a doua poziţie, obţinută de Cătălin Stănică, restul candidaţilor nu au reprezentat o ameninţare semnificativă pentru Andrei Gheorghiu, dar nu vorbim aici despre o competiţie „sănătoasă” între membrii unui partid. Cel mai probabil, aceşti contracandidaţi au fost puşi strategic să candideze pentru a anihila orice şansă a lui Cătălin Stănică de a ocupa poziţia de preşedinte. „Sunt 6 candidaţi la funcţia de preşedinte a filialei Vâlcea, printre ei Mădălina Pavăl, Andrei Cismaru, Mihail Ivancu  şi Maria Radu. Ce pot spune despre Andrei Gheorghiu este că  Andrei este un om blând, carismatic, este un om isteţ, dar, dacă ne uităm la omul politic Andrei Gheorghiu, din punctul meu de vedere, sunt dezamăgit de felul lui de a face politică, de felul lui de a îndepărta oamenii buni şi care au rezultate, oameni care s-au implicat serios în campaniile trecute şi în toate activităţile care au fost organizate. Am un mare respect pentru ceilalţi contracandidaţi, dar nu pot spune foarte multe despre dânşii, doar că doamna Mădălina Pavăl şi Andrei Cismaru sunt foşti membri PLUS, iar doamna Maria Radu este într-adevăr o voce puternică în partid, care şi-a spus punctul de vedere de fiecare dată când a considerat că este nevoie”, ne-a declarat Cătălin Stănică.

Ordinea rezultatelor alegerilor pentru funcția de președinte USR Vâlcea este următoarea:

  1. Andrei Gheorghiu
  2. Stanică Cătălin
  3. Pavăl Mădălina
  4. Cismaru Andrei
  5. Ivancu Mihail

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *