2,8 milioane de euro pentru reţeaua de termoficare şi reabilitarea a două puncte termice

S-au semnat toate contractele necesare pentru efectuarea lucrărilor de reabilitare a reţelei de termoficare de la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea. La 5 ianuarie 2021 au fost încheiate primele 3 contracte de lucrări, iar acum s-a semnat ultimul contract dintre cele 4 prevăzute în proiect, respectiv proiectarea şi execuţia lucrărilor aferente punctelor termice 2 şi 3 din cartierul Ostroveni. Acest ultim contract are o valoare de 13.495.340 lei  (2,8 milioane euro) şi presupune reabilitarea a 3,82 km traseu (15,28 km conductă) reţea secundară de termoficare. Proiectul de reabilitare a reţelei de termoficare de la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea, pentru care Consiliul Judeţean Vâlcea a obţinut o finanţare europeană în valoare de circa 17 milioane de euro are ca obiectiv reabilitarea a 3,25 kilometri de traseu de reţea primară şi 10,033 kilometri de traseu de reţea secundară de termoficare urbană. „Prin implementarea acestui proiect, pe lângă reducerea pierderilor în reţea şi creşterea eficienţei energetice, beneficii vor avea şi vâlcenii, care vor plăti mai puţin pentru apă caldă şi căldură”, a apreciat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *