În această perioadă, pe scena politică s-au întâmplat multe lucruri care nu ar trebui trecute cu vederea, întrucât, într-un fel sau altul, ele trimit la viaţa fiecăruia dintre noi.

De exemplu, în această perioadă am aflat de la un ministru al actualului Guvern că strategia guvernanţilor pentru oameni este aceea de a lucra până la 70 de ani, astfel încât încetarea activităţii să nu se facă prin ieşirea la pensie, ci „prin ieşirea cu picioarele înainte”, ştiind cu toţii ce înseamnă o asemenea metaforă. Un alt ministru s-a filmat nonşalant în incinta unei fabrici de armament. Poate nu este atât de important secretul militar pe care l-ar ascunde acea fabrică, cât mai ales gestul unui ditamai ministru de a se îndeletnici în timpul unei vizite cu filmarea pe telefon a unei incinte care nu era chiar destinată publicităţii. Apoi, omul numărul doi în stat, preşedinta Senatului a participat la un meci de fotbal primind un bilet de onoare, deşi nici un a ştiu prea bine cine cu cine a jucat şi, desigur nici cu ce scor s-a încheiat acel meci. Cu toate acestea a acceptat biletul primit pentru că, probabil, era de bonton să fie văzută în tribuna VIP, în condiţiile în care s-a scris şi s-a spus de multe ori că oamenii de valoare ai acestui sport au fost marginalizaţi aproape la propriu, în altă parte a stadionului.

Tot în această lună, un alt vice prim ministru are opinii foarte seriase în legătură cu implicarea sau neimplicarea privind scoaterea copiilor de sub tutela părinţilor. El doreşte ca statul să se împroprietărească pe acest program educaţional adresat copiilor, astfel încât, ei, copiii, cum se exprima respectivul politician „să scape de himerele medievale din capul părinţilor”.

O altă doamnă ministru, pogorâtă probabil din sferele înalte pe pământ afirma, nici mai mult, nici mai puţin, în faţa unui om de pe stradă care a îndrăznit să îi pună nişte întrebări legate tot de pensie, că ace,l om are o mare şansă de a se întâlni cu domnia sa şi de a o putea privi în ochi, pentru că nu toată lumea poate să se laude cu asemenea împrejurare. Prin urmare, a o privi în ochi pe doamna Turcan este, atunci când avem ocazia, realmente o şansă existenţială. Ca un corolar al acestor lucruri, tot un domn vice prim ministru a afirmat pe un post de televiziune, enunţând un principiu de conduită politică probabil: „dacă nu votezi, nu contezi”. Prin urmare, cei care nu au votat cu actuala putere sau deloc probabil că nu contează în atenţia şi în interesul guvernanţilor, întrucât domniile lor, după cum se vede au alte priorităţi, alte programe şi alte opţiuni.

Prin urmare, prostia şi intoleranţa este la ea acasă şi naşte un tip de paranoia care este foarte periculos. Tipul acesta de paranoia în politică, indiferent de partid, a politicianul care nu are respect pentru regulă, care nu are respect pentru cel de lângă el, care crede că are monopolul adevărului, al binelui şi al succesului pentru că, dacă este la putere întruchipează succesul este foarte periculos pentru societate, aduce haos şi poate prăbuşi orice. Aceasta este opinia celor 64% care nu au votat, deci nu contează. Mă număr printre cei 64%, de data aceasta nu am votat fiindcă nu am avut ce vota. Din păcate această atitudine de lehamite până la urmă are ca efect ceea ce vedem cu toţii.

Uneori când ciobanul este de încredere turma îl urmează, şi cred că trebuie să ne gândim câţi români sunt de încredere, câţi mai gândesc româneşte, altfel decât tiparul politicianului comun. Aceştia, puţini, atâţia cât mai sunt trebuie să se adune şi să gândească ce se poate face cu această ţară, într-o lume care oricum se schimbă. Speranţă avem, fiindcă există o intelectualitate remarcabilă, care este obligată să ia atitudine, chiar dacă, în ultimii 30 de ani au fost în mod sistematic retezate orice iniţiative ale elitelor, deoarece nesimţirea a ajuns un trend, o regulă a succesului.

Cu cât sunt mai aroganţi, mai violenţi în limbaj noii politicieni, cu atât par să aibă mai mult succes, iar pandemia i-a ajutat să îşi arate cele două feţe: faţa de vipere totalitare, prin restrângere şi constrângerea drepturilor individuale şi cea de-a doua faţă, aceea de hienă, care s-a declanşat o dată cu debutul crizei economice. Ambele au dovedit că, de fapt, ceea ce ne domină în momentul de faţă nu este o viziune, lăcomia este singura opţiune şi singura viziune a multor oameni politici. Nu îi preocupă nimic altceva, deoarece sunt orbiţi de tentaţia înavuţirii, fiindcă trebuie să ne uităm cât au crescut marile averi şi cât a sărăcit populaţia în această pandemie.

Dar, Dumnezeu să îi ferească de revoluţia desculţilor, a celor care nu au ce mânca, nu au unde trăi şi nu au un sens în viaţă, pentru că în starea aceasta ne-au adus toţi cei care ne conduc.