La Drăgoeşti, precipitaţiile abundente înregistrate în această perioadă au afectat culturile agricole
Ploile care au căzut peste judeţul Vâlcea, în aceste zile, au provocat inundaţii şi viituri puternice.
În localitatea Drăgoeşti, livezile şi culturile agricole au fost afectate din cauza cantităţilor mari de apă. Primarul Gheorghe Melente spune că, în satul Boncani, la punctul „Fântâni”, există o alunecare de teren la care, în prezent, se lucrează pentru stabilizarea zonei cu fonduri alocate pe situaţii de urgenţă: „Nu sunt afectate gospodăriile din această zonă. Alunecarea de teren din satul Boncani s-a activat în urma ploilor torenţiale din anii trecuţi, dar acum am primit fondurile necesare stabilizării zonei, chiar dacă, între timp, alunecarea a mai avansat. Din cauza ploilor din această perioadă avem probleme din cauza inundaţiilor, apele au distrus culturile agricole, avem şi zone unde apa este de o jumătate de metru”, a punctat primarul localităţii Drăgoeşti.
Primarul Gheorghe Melente identifică fonduri pentru limitarea şi prevenirea riscurilor
Pe lângă proiecte majore ale localităţii, primarul Gheorghe Melente are în plan inventarierea tuturor canalelor colectoare de ape pluviale, în vederea accesării fondurilor pentru un proiect de regularizare a torenţilor existenţi pe versantul Dealului Jienilor, Bolovanului şi Boncani pentru a stopa inundaţiile provenite din ploile torenţiale din cauza lor.
Pentru prevenirea inundaţiilor în zonele în care se formează torenţi pe versanţi, precum şi în zonele pâraielor, este nevoie de un efort comun. Primarul face această precizare fiindcă cetăţenii pe a căror proprietate există un şanţ colector de ape pluviale trebuie să se alăture primăriei pentru întocmirea proiectului de importanţă majoră, pentru că şanţurile au fost desfiinţate în multe locuri sau au fost încărcate cu pământ, afectând acum scurgerea apei de ploaie şi favorizând inundaţiile.
„Ne confruntăm cu dreptul de proprietate pentru că, în anii 1990, şanţurile respective pe care le avem şi noi pe hartă din păcate acum nu mai există, pentru că cetăţenii le-au astupat. Cel mai grav este faptul că primăria, în situaţia aceasta, nu poate să investească în şanţurile respective. Prin urmare, nefiind proprietar, legea spune că deturnezi fondurile dacă primăria face astfel de lucrări. În această categorie intră şi torenţii, dar şi hududoaiele pe care, după ce au devenit proprietari oamenii le-au astupat, un lucru extrem de grav. Acum, după fiecare ploaie, apele de pe versanţi nu mai pot avea un curs normal, controlat, ele mătură totul în cale, producând pagube destul de însemnate, ajungându-se de multe ori la tragedii. Vin oamenii la primărie şi se vaită că le-a fost inundat locul, de multe ori fiind nevinovaţi, neştiind că vecinul, când şi-a luat proprietatea, a astupat torentul, fiindcă era pe proprietatea lui. Acum apele nu se retrag, sunt de o jumătate de metru pe o suprafaţă 10 hectare de teren agricol, inclusiv pe izlazul comunal. În situaţia aceasta noi, primăria, facem de fiecare dată procese verbale, constatări, ne îndreptăm cu memorii către Guvern care la rândul lui ne transmite că nu sunt bani. Prin urmare da, sunt probleme şi în localitatea Drăgoeşti, de fiecare dată când plouă torenţial. Noi avem în plan identificarea fondurilor pentru regularizarea torenţilor. Refuz să cred că acest proiect este mort, deşi primăria, nefiind proprietară pe aceşti torenţi, şanţuri sau pâraie va fi foarte greusă acceseze fonduri, nu ştiu de unde să prindem firul. Noi încercăm ca prin intabulare sau prin cadastrarea generală pe care am făcut-o în zona de luncă a localităţii şi o vom face şi pe zona de deal să le scoatem din proprietatea cetăţeanului, să identificăm inclusiv drumurile de tarla, fiindcă nici acestea nu sunt în proprietatea primăriei. Abia atunci când primăria va deveni proprietară putem să iniţiem proiect de regularizare a torenţilor. Clima s-a schimbat, când plouă se formează o adevărată tornadă care mătură totul în cale, iar relieful în situaţia aceasta este într-o schimbare permanentă. Prin urmare, trebuie să conştientizăm populaţia să cedeze terenurile în proprietatea primăriei, acolo unde au fost aceşti torenţi. Suntem convinşi că vom întâmpina împotrivire din partea cetăţenilor, dar când apele le vor mătura tot şi vor fi prinşi în vâltoarea problemelor create de inundaţii probabil vor conştientiza şi vor coopera cu noi”, a punctat primarul localităţii Drăgoeşti.
Gheorghe Melente spune că, în prezent, administraţia locală lucrează cât se poate pentru remedierea pagubelor, dar în nici un caz pentru anularea cauzei problemelor create de ploile torenţiale.
Primarul speră că, într-o bună zi, va exista cooperare din partea cetăţenilor, fiindcă vor înţelege importanţa proiectului de regularizare a canalelor colectoare de ape pluviale. În cadrul proiectului vor fi incluse lucrările importante de corectare a torenţilor şi investiţii în bazine de retenţie a apelor în zonele critice ale localităţii, precum şi lucrări de îndiguire şi curăţare a pâraielor, care trebuie să fie în administrarea primăriei.