Telegondola de la Transalpina funcţionează şi vara

Administratorii domeniului schiabil Transalpina au pus la dispoziţia turiştilor telegondolele şi în perioada de vară, pentru cei care vor să admire frumuseţea locului de pe creasta munţilor: „Pârtia funcţionează începând

Read More

Umaniştii vâlceni îi sprijină pe cei care vor să comunice cu rudele plecate în străinătate

Partidul Puterii Umaniste – Social Liberal (PPU-SL) a lansat un proiect prin care se doreşte susţinerea familiilor despărţite prin plecarea în străinătate a unora dintre membrii acestora. Proiectul, iniţiat de

Read More

USR, PSD și PER au aprobat majorarea taxei de salubrizare în Râmnicu Vâlcea, fără prezenţa consilierilor PNL

Chiar dacă majorarea tarifului lunar pentru serviciul de salubrizare din Râmnicu Vâlcea a fost respinsă în data de 30.06.2021, astăzi, 02.07.2021, la o ședință extraordinară a Consiliului Local, consilierii PSD,

Read More