Deputatul Cristian Buican a câştigat detaşat preşedinţia Organizaţiei Judeţene a PNL Vâlcea
Cu o majoritate aşteptată de voturi, deputatul Cristian Buican a câştigat alegerile interne pentru funcţia de preşedinte al filialei PNL Vâlcea. Astfel, voturile s-au împărţit în proporţie de 85% în favoarea candidatului Buican, care a obţinut 315 voturi, depăşindu-l la scor pe contracandidatul său Gheorghe Păsat, acesta obţinând 31 de voturi, 50 dintre voturile delegaţilor prezenţi au fost anulate.
Voturile anulate sunt cel mai probabil ale membrilor organizaţiei PNL Râmnicu Vâlcea, împreună cu preşedintele organizaţiei lor, Virgil Pîrvulescu, întrucât aceştia au fost practic excluşi de la conducerea judeţeană a partidului, în ciuda faptului că organizaţia municipală are o pondere destul de mare în balanţa votanţilor la nivel de judeţ. La final, Organizaţia PNL Râmnicu Vâlcea nu are nici un reprezentant în Biroul Judeţean al partidului. Virgil Pîrvulescu, preşedintele organizaţiei municipale, a subliniat în discursul său devotamentul de care a dat dovadă echipa organizaţiei municipale, care merita să facă parte din echipa Biroului Electoral Judeţean propusă pentru a fi votată, şi a anunţat anticipat anularea votului:
„Înainte de a fi preşedinte, prim ministru, deputat, senator sau orice alte funcţii suntem liberali. Am vrut neapărat să iau cuvântul pentru că vreau să profit de prezenţa atât a domnului preşedinte Ludovic Orban, dar şi a premierului pentru că noi ne-am prezentat în faţa oamenilor cu nişte proiecte extrem de ambiţioase şi pe care doresc să le ducem la îndeplinire. Am să spun că în sală sunt albinele, sunt cei care au adus pentru noi, ceilalţi, care ocupăm funcţii de conducere vot cu vot, au muncit şi s-au uitat în ochii colegilor, s-au uitat în ochii votanţilor şi au făcut promisiuni. Promisiunile dumnealor se vor vedea în 2024 dacă nu-i tratăm cum trebuie, cu respect. Un coleg mi-a spus că nu apuc să iau „paltonul” de iarnă pentru că nu ştiu să fac politică şi nu joc politic. Dacă politica înseamnă minciună eu nu am ce căuta aici. Pentru mine politica înseamnă fapte, şi pentru asta sunt aici, şi îmi asum acest lucru. Nu am venit să câştig ceva, am venit să muncesc, fiindcă eu iubesc comunitatea şi iubesc PNL. Prin urmare, consider că se încalcă principiile în privinţa echipei care face parte din Biroul Electoral Judeţean propusă pentru a fi votată, aşa că eu voi anula votul”, a punctat viceprimarul Virgil Pîrvulescu.
Cristian Buican: „Am avut ocazia să eliminăm PSD de la conducerea municipiului şi judeţului, dar acest lucru ne-a fost refuzat de actualii parteneri de guvernare”
În discursul său, deputatul Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea, a făcut un bilanţ de activitate al Filialei PNL Vâlcea pentru ultimii patru ani, felicitând pe toţi pentru activitatea deosebită, şi asta fiindcă PNL a câştigat şi judeţul, nu numai municipiul, are 48 de primari, iar la Consiliul Local Râmnicu Vâlcea PNL a obţinut cele mai multe mandate. Cristian Buican a subliniat faptul că scorul putea fi maximizat, iar judeţul scos de sub monopolul PSD, dacă aliaţii USR-PLUS nu ar fi refuzat alianţa la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea şi pentru Consiliul Judeţean: „Biroul Politic Judeţean şi Comitetul Director Judeţean Vâlcea al PNL şi-au atins obiectivele propuse acum patru ani, când s-au prezentat în faţa noastră pentru a primi mandatul. În ceea ce priveşte rezultatele la alegeri, faţă de 2016, Filiala Vâlcea a PNL a avut un real progres. Cu toate acestea avem un mare regret, şi spunea cineva aici, pentru că nu am reuşit să câştigăm funcţia de primar al Municipiului Râmnicu Vâlcea şi de preşedinte al Consiliului Judeţean. Conjunctura în care s-au desfăşurat alegerile locale şi faptul că actualii noştri aliaţi au refuzat să facă o alianţă la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea şi pentru Consiliul Judeţean ne-a dus la pierderea alegerilor pentru cele două funcţii. USR şi PLUS la noi este cu minus, a fost factorul determinant care a dus la pierderea primăriei, prin refuzul de a susţine ideile comune. Am făcut această ofertă colegilor de alianţă dar ne-au refuzat, chiar dacă le-am propus să susţinem un coleg de-al lor pentru preşedinţia Consiliului Judeţean. Am avut ocazia să eliminăm PSD de la conducerea municipiului şi judeţului, dar acest lucru ne-a fost refuzat de actualii parteneri de guvernare. Acesta este sigurul motiv care ne-a dus la această pierdere. În ceea ce priveşte activităţile politice şi nu numai, BPJ şi organizaţiile interne au excelat în această perioadă. Aproape în fiecare săptămână au fost organizate evenimente politice, sociale, culturale, astfel încât, conform raportului de activitate al Filialei PNL Vâlcea pentru ultimii patru ani, veţi vedea că am avut o activitate deosebită, şi vă felicit pe toţi pentru acest lucru. Am câştigat 47 de primării prin candidaţi liberali şi una susţinând un candidat independent. Poate unora li se pare puţin, dar dumneavoastră, cei care aţi făcut campanie patru ani, ştiţi cât de greu este să convingi oamenii din judeţul Vâlcea să voteze candidaţi ai PNL. La noi, în Oltenia trebuie să munceşti de zece ori mai mult să obţii un vot pentru PNL decât o fac colegii noştri din Ardeal”, a punctat Cristian Buican.
Buican este de profesie matematician. A intrat în politică în anii ’90 în Partidul Naţional Ţărănesc, iar în anul 2001 a devenit liberal. Lider al PNL Vâlcea din anul 2009 este considerat cel mai abil şi versat politician vâlcean, reuşind în ultimii ani să acceadă în ierarhia centrală a partidului. Până în anul 2004 a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, iar din 2004 până în prezent, deputat PNL. Dacă în anul 2016, la Vâlcea liberalii au pierdut alegerile generale în judeţ, au reuşit să obţină în schimb 51 de primării din 89, iar în anul 2018 PNL a câştigat cu un scor covârşitor atât la alegerile europarlamentare cât şi la prezidenţiale. PNL a câştigat judeţul în 2020, nu numai municipiul, are 48 de primari, iar la Consiliul Local Râmnicu Vâlcea PNL a obţinut cele mai mute mandate. După ce a fost ales în fruntea PNL Vâlcea, Cristian Buican a declarat că îşi doreşte ca organizaţia să aibă cele mai bune rezultate în 2024, propunând în continuare să fie la Vâlcea aceeaşi echipă unită.