Meci de retragere la Drăgășani  în memoria lui Martin Tudor!

Stabilit în Germania, Sorin Radu va organiza pe 2 septembrie un meci în memoria lui Martin Tudor, portarul decedat anul trecut la doar 43 de ani.

Sorin Radu va fi ajutat în acest demers de Narcis Enăchescu, Tavi Mîțoc și Florin Lupu. De altfel, Sorin Radu, Narcis Enăchescu și Tavi Mîțoc au fost colegii la juniorii de la Drăgășani cu Martin Tudor. Ulterior, Sorin Radu a fost coleg cu Martin la Jiul.

Născut la Avrig, Martin Tudor este înmormântat la Drăgășani, localitatea natală a părinților săi.

În amintirea celui care a fost Martin Gheorghe Tudor, decedat fulgerător la data de 1 aprilie 2020, voi organiza, simbolic, meciul acestuia „de retragere”! Pandemia a fost motivul acestei întârzieri. Evenimentul se va desfășura joi, 2 septembrie 2021, pe stadionul din Drăgășani, orașul natal al părinților săi și locul unde a fost  înmormântat” a declarat profesorul Narcis Enăchescu.  Jocul în memoria lui Martin Tudor fusese programat inițial în septembrie 2020, dar a fost amânat un an datorită pandemiei.

O selecționată locală a Drăgășaniului (Sergiu Radu, Narcis Enachescu, Tavi Mîțoc, Bogdan Pistritu, Bebe Lupu, Alin Ciornei, etc) va înfrunta o echipă formată din foștii colegi ai regretatului portar, de la Steaua! ”Printre cei care și-au anunțat prezența la Drăgășani pe 2 septembrie se numără Nicolae Dică, Mirel Rădoi, Adrian Neaga, Petre Marin, Daniel Oprița, Victoraș Iacob, dar și alți foști mari fotbaliști! Intrarea la meci va fi liberă” a mai anunțat Narcis Enăchescu.

Fostul portar emblematic al Stelei, Martin Tudor s-a stins din viață pe 30 martie 2020, la doar 43 de ani. A jucat la Jiul Petroșani, Olimpia Satu Mare, Steaua, CFR Cluj și U Cluj și are în palmares două titluri de campion și o supercupă. S-a retras din cariera de sportiv în 2010 și a devenit antrenor cu portarii, post pe care a activat la FCSB, U Craiova, Al Ittihad, Daco Getica, CSM Reșița, FC Voluntari, Sportul Snagov, CSU Craiova și naționala de seniori.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *