Cătălin Pîrvulescu: ”Sunt convins că putem promova!”
Fundașul central Cătălin Pîrvulescu (30 ani) a reziliat acordul cu Viitorul Pandurii și a semnat cu echipa de Liga a III-a, Viitorul Dăești, cu care speră să promoveze în eșalonul secund.
După transferurile lui Cătălin Grosu (Horezu), Ovidiu Popescu și Grigore Ceapă (ambii CSM Slatina), Cătălin Pîrvulescu s-a alăturat și el Dăeștiului. În urmă cu trei luni, stoperul s-a operat de discopatie lombară și cel mai probabil, va fi apt de joc începând din septembrie. ”Am avut hernie de disc, ultima fază. Nu mai puteam nici să merg, astfel că operația a fost singura soluție. Acum, fac alergare ușoară, nu intru la dueluri cu mingea, mă simt bine. O să încerc să intru 10-15 minute și la ultimul amical, să mă mișc. Mai am de așteptat puțin, în septembrie cred că o pot sa joc, eventual ratez prima etapă, apoi sper să fiu apt. Totul va depinde de cum mă simt atunci” a spus Pîrvulescu.
Jucătorul originar din Drăgășani speră în promovare cu Viitorul Dăești. ”Am venit la Fedeleșoiu pentru că este un grup frumos, cunosc aproape toți jucătorii. În plus, vreau să fiu acasă, lângă familie și oferta de la Dăești a fost o bună oportunitate. Am mai avut discuții și cu Erik Lincar să merg la U Cluj, dar nu vreau să risc o altă accidentare. Sper să fiu sănătos și să promovăm la Liga a II-a, dacă nu erau șanse și nu aveam încredere, nu veneam la Dăești. Știu că majoritatea băieților au jucat la Liga a II-a. Este o echipa de promovare, am încredere, nu ne este teamă nici de Slatina, nici de Pandurii, altfel nu am mai juca ” a anunțat Pîrvulescu. În cariera sa, Pîrvulescu a mai jucat pentru CSM Râmnicu Vâlcea, Damila Măciuca, Pandurii Târgu Jiu, FC Hermannstadt și Viitorul Pandurii.
Echipa vâlceană are fixate amicale cu Cozia Călimănești (4 august), CSM Slatina (7 și 14 august), Colonești (18 august) și Unirea Basov (20 august).