Liberalii par prinşi ca într-o menghină între Vasilică Florin Cîţu şi Ludovic Orban. Până la congresul din luna septembrie, taberele PNL se vor război constant. Lupta acesta politică între Vasilică Florin Cîţu şi Ludovic Orban afectează însă guvernarea şi, mai grav, destabilizează aproape ireversibil dreapta politică. Dacă PNL ar fi fost un partid de opoziţie lumea nu s-ar fi uitat cu atâta interes la ce se întâmplă aici, dar, pentru că este principalul partid de guvernare, care dă şi premierul, ceea ce se întâmplă în prezent pe scena politică centrală are legătură cu guvernarea şi, implicit, cu banii noştri.

Ultimul conflict între Ludovic Orban şi Vasilică Florin Cîţu este pe rectificarea bugetară. Ambii îşi dau la gioale, când aceasta ar trebui să fie o chestiune tehnică, care ţine de Ministerul de Finanţe şi de Guvern. În primul rând, Vasilică Florin Cîţu, care s-a pus acum şi ministru de finanţe pentru o perioadă de 45 de zile, spunând că nu are de gând să pună un titular prea devreme, vrea să transmită un mesaj în interiorul PNL primarilor liberali, cum că deţine cheile de la cămara cu bani a României. Prin urmare, dacă se vor încolona în spatele lui la congres şi lor le va fi bine.

Pe de altă parte, Ludovic Orban nu are cheile de la cămară. Le-a avut, dar a trebuit să le predea domului Cîţu pentru că l-a forţat Klaus Iohannis, şi atunci pune problema că astfel de situaţii nu se discută la Guvern, se discută de fapt în coaliţie, adică în bucătăria unde „el este şeful”, nu în cămară unde este Cîţu cu cheile. Aşadar, Orban le transmite liberalilor să se încoloneze în spatele lui pentru că este drept că Vasilică Florin Cîţu are cheile, dar el le ţine în buzunar. Prin urmare, rectificarea, strict tehnică, devine o miză politică şi un obiect de troc electoral şi politic în lupta din Partidul Naţional Liberal. Aşa afectează lupta din PNL guvernarea, fiindcă această luptă se duce cu cel care are cheile de la cămară şi împarte mai multe bucate, sau cine lasă senzaţia că poate da mai mult pe termen lung este cel care reuşeşte să îşi atragă mai mulţi susţinători la vot, la Congresul din luna septembrie.

Din toată această negură în care se află România, după 30 de ani de la Revoluţie se vorbeşte despre o reformă în educaţie ca despre un proiect de ţară. Au fost anunţate în această perioadă o sumă de bune intenţii pentru viitor, pentru schimbarea educaţiei în România şi, prin urmare, pentru schimbarea ţării. Şi asta fiindcă educaţia nu a fost niciodată un subiect de interes pentru politicieni, pentru că un om educat intră la idei, îşi dezvoltă gândirea critică şi devine periculos. Politicienii s-au simţit bine cu oameni care nu gândesc şi care pot fi folosiţi ca masă de manevră la vot. Astfel, constatăm că este un progres: cine se gândeşte la a investi în educaţie. Prin urmare, este o grămadă de bune intenţii în acest proiect, „România educată”, dar noi ştim că, până la realizare, te mănâncă sfinţii. Acest proiect trebuie transpus în lege, fiindcă legile ordonează societatea românească, deci mai este mult până când vom vedea efectele acestui program, anunţat la Palatul Victoria.

Situaţia este dramatică la acest moment, în educaţie, în sensul că avem un procent de analfabetism funcţional care ajunge la jumătate din populaţia Rumâniei şi asta se vede absolut la toate nivelurile. Programul îşi propune să scadă analfabetismul funcţional de la 50% la 20% până în 2030, ceea ce reprezintă un obiectiv extrem de ambiţios şi are legătură cu dezvoltarea României pentru că, cu cât scade mai mult analfabetismul, cu atât creşte mai mult PIB-ul, creşterea economică, fiindcă este evident că oamenii care au bună educaţie au şi joburi mai bune, se pot angaja mai bine, sunt mai versatili.

Un lucru simplu: dacă se vrea cu adevărat o reformă în educaţie aceasta trebuie să atingă toate păturile sociale, inclusiv pe cei peste 150 de mii de copii ai României care nu au acces zilnic la mâncare, adorm seara flămânzi şi trăiesc sub limita pragului de subzistenţă.