Dăești și Sparta, în turul II al cupei

Viitorul Dăești și Sparta Rm. Vâlcea și-au aflat ieri adversarele din turul II al Cupei României, dar nu se confruntă ăn joc direct
Sparta Rm. Vâlcea a pierdut în primul tur pe teren, 1-3 cu Flacăra, dar a profitat de gafa conducerii clubului horezean, care l-a folosit pe jucătorul venit de la Zalău, Bogdan Vișan (FOTO), aflat în stare de suspendare. Departamentul de competiții al FRF s-a autosesizat și luni, Comisia de Disciplină a dat câștig la ”masa verde” Spartei, scor 3-0. Culmea este că și Sparta a fost la un pas de pierde jocul tot la ”masa verde”, după ce ambulanța a ajuns la Stadionul Brothers Sport Hub cu întârziere.
În turul II, Sparta va juca pe 11 august, tot la Stadionul Brothers Sport Hub cu Unirea Bascov (Liga a III-a), echipă pregătită de Adi Dulcea.
Viitorul Dăești a acces direct în turul II și va juca pe teren propriu, la Fedeleșoiu, pe 11 august, cu Vedița Colonești. Pentru echipa lui Adi Popa va fi primul meci oficial din acest sezon.