Costeşti este un loc binecuvântat încă de la intrare, prin muzeul Trovanţilor, unic în Europa şi Parcul Naţional Buila-Vânturariţa, străbătut de mirifice trasee turistice.

Emblematice sunt şi cele două mănăstiri, Bistriţa şi Arnota, la care se adaugă alte 10 biserici şi două schituri care, împreună, compun reperele unui traseu ecumenic de mare interes.

Din mănunchiul magnific al obiectivelor localităţii Costeşti, renumită este Peştera Sfântului Grigorie Decapolitul, denumită şi Peştera Liliecilor. Întreg ambientul natural al Costeştiului oferă un impresionant cadru turistic. Crucea de Sudos, necropola hallstattiană de la Bistriţa şi Ferigile, stabilimentul băilor din Costeşti, crucile de piatră din Cheile Bistriţei şi altele completează bogăţia turistică de excepţie a localităţii.

Mare dreptate avea Alexandru Vlahuţă când spunea că asupra Vâlcii s-au revărsat frumseţile şi bogăţia cu amândouă mâinile.

Mănăstirea Bistriţa, capodoperă a neamului românesc

Din lăuntrul Mănăstiri Bistriţa, Sfântul Grigorie Decapolitul urmăreşte cu privirea fiecare persoană care traversează biserica.

Costeşi este un spaţiu extins al lăcaşurilor monastice dăltuite în piatră, o aşezare unde voievozi şi boieri al Ţării Româneşti au construit, din cele mai vechi timpuri, schituri şi mănăstiri impunătoare. La Costeşti se află Mănăstirea Bistriţa, unde peste 50 de călugăriţe trăiesc astăzi. Biserica mare este o construcție nouă, din secolul al XIX-lea. Din istoria localităţii reiese că, în anul 1840, după un cutremur puternic, întreaga mănăstire a fost deteriorată. În 1846 domnitorul Gheorghe Bibescu începea lucrările de reconstrucţie, iar Barbu Ştirbei le va finaliza în 1856. El a adus aici arhitecţi de la Viena care, în spiritul occidental, au dat arhitecturii o linie gotică”, reiese din monografia localităţii.

Din interiorul mânăstirii, Sfântul Grigorie Decapolitul urmăreşte cu privirea fiecare persoană care traversează biserica. Porţile mănăstirii sunt deschise permanent pentru oricine simte chemarea rugăciunii. Corpul de chilii care înconjoară astăzi biserica a adăpostit cândva mai multe instituţii: o şcoală de subofițeri a armatei, loc de recluziune pentru diverse figuri politice, ateliere de ţesătorie.

La Bistriţa funcţionează astăzi un mare atelier de pictură. Icoanele pictate aici corespund întru totul iconografiei bizantine. Pentru ca icoanele să insufle celui care le priveşte dorinţa de rugăciune ele sunt picate după practicele de la muntele Athos din Grecia. Lângă biserica bolniţei se mai află şi astăzi clădirile în care a funcţionat spitalul mănăstiresc. Aici erau îngrijiţi bolnavii mănăstirii şi ai satului, bătrâni, văduve, bogaţi şi săraci deopotrivă. Tot în aceste clădiri a fost exilat generalul Ion Antonescu de către regele Carol al II-lea. Pe tot parcursul secolului XX Mănăstirea Bistriţa a fost transformată în sanatoriu, orfelinat, seminar teologic, şcoală normală, palat regal, adăpost pentru arhivele statului sau şcoală specială pentru invalizi. Călugăriţele de astăzi reuşesc să facă uitaţi anii grei care au încercat din plin această mănăstire.

Peștera Sfântului Grigorie Decapolitul din Costeşti, loc de rugăciune şi sihăstrie

La Costeşti, apele pârâului Bistriţa îşi fac loc prin chei iar deasupra lor, la peste 850 de metri se află Peşterea Sfântului Grigorie Decapolitul. O potecă greu accesibilă se întinde de-a lungul prăpastiei. Peşterea este vizitată de foarte mulţi pelerini. În interiorul peşterii se află o bisericuţă care a servit ca loc de adăpost şi rugăciune pentru mulţi sihaştri. Tot aici au fost depuse în tainiţe documentele cele mai importante ale Tării Româneşti, iar în secolele al XVII-lea sau al XVIII-lea au fost aduse şi moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul. Era vremea când invadatorii păgâni furau şi distrugeau biserici. „În fiecare zi o călugăriţă din mănăstire urcă aici cu grupurile de pelerini. Cântările și lumina din candele nu se sting niciodată. În stânga bisericii, primii sihaștrii ai peşterii au tăiat în stâncă o fereastră mare spre lume”, spune primarul localităţii Costeşti , Toma Peştereanu.

Pentru cei mai mulţi pelerini, Mănăstirea Bistriţa Olteană este legată indestructibil de numele Sfântului Grigorie Decapolitul, se ştie că moaşte sale sunt făcătoare de minuni. De multe ori ele sunt luate din biserică şi duse în procesiune religioasă către zone atinse de secetă.

Peștera Sfântului Grigorie Decapolitul din Costeşti a devenit loc de rugăciune şi sihăstrie, un adevărat cufăr de comori care păstrează vie credința și speranța.

Mănăstirea Arnota, destinaţie de vacanţă şi simbol central pentru cultura românească

La trei kilometri distanţă de Mănăstirea Bistriţa drumul urcă pe muntele Arnota și spre mănăstirea cu acelaşi nume. În anul 1935 regele Carol al II-lea a chemat soldaţi să lucreze la tăierea acestui drum în munte. Familia regală vizita deseori Mănăstirea Arnota. Sub lespedea de marmură sculptată cu simbolurile Ţării Româneşti se odihneşte ctitorul mănăstirii, Voievodul Matei Basarab. El a domnit 21 de ani peste Ţara Românească. A clădit şi restaurat peste 60 de biserici şi mănăstiri. De ctitorirea Arnotei se leagă însă o legendă care circulă şi astăzi. Se spune că, în urma unei bătălii pierdute turcii îl căutau pe Matei Basarab să-l suprime și el şi-a găsit adăpost şi scăpare în pădurile mlăştinoase care acopereau vârful Muntelui Arnota. În semn de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, care îl ocrotise de această primejdie, Matei Basarab a secat bălţile din pădure în 1634 şi a pus să se construiască aici biserica actuală.

Matei Basarab este picat pe peretele de nord al bisericii împreună cu soţia sa, Elina Doamnă. Hramul mănăstirii este al sfinţilor Mihail şi Gavril. Se spune că în apropierea acestei sărbători s-a petrecut fuga voievodului prin mlaştini. Mănăstirea Arnota încercă astăzi să îşi reconstruiască strălucirea de odinioară, când de aici se înălțau către cer cântările de sărbătoare ale creştinilor. Chiar la intrarea în biserică se află pictat pe pereți şi înmormântat aici logofătul Danciul Pîrîianul, un alt iubitor şi închinător de biserici. În anul 1654 se stingea din viaţă la Curtea Domnească din Târgovişte Matei Basarab. În tot timpul domniei sale, voievodul a dăruit bisericilor şi mănăstirilor ctitorite de el podoabe scumpe, care astăzi nu mai există. Există însă piatra funerară, alături de cea a lui Danciu Pîrîianul. Prin zidurile bisericii răzbat cuvintele Voievodului Matei Basarab: „Voi nu puteţi să ţineţi în fiinţă nici ceea ce eu am lăsat şi nu aveţi timp nici să aşezaţi o candelă pe mormântul meu.”

În încercarea de a descoperi comorile spiritualităţii ortodoxe, pelerinul va întâlni la Costeşti vestigii importante, care vorbesc despre istoria poporului român.

Legende şi poveşti din Costeşti

Străbătând drumul Bistriţei, spre Romani, legendele locului spun că, pe această gură de plai s-au făurit inegalabile frumuseţi spirituale, s-au sălăşluit oameni de vază, care au durat în timp ctitorii trainice:

„Bătrânii satului spun că, pe „Drumul Haiducilor”, drumul care duce de la Bistriţa spre Romani au fost ascunse comorile luate de la boieri. În nopţile cu lună plină, din zonele cele mai înalte ale localităţii se vede cum joacă aurul îngropat de haiduci pe acest drum. Legendele mai spun că această zonă a fost protejată de mai mulţi haiduci, care au dat nume localităţilor. Costeştiul a fost întemeiat de haiducul Costea, iar haiducii Bărbătescu şi Dobrin au dar nume satelor Bărbăteşti şi Dobriceni”, ne-a spus primarul.