Vâlcea, eliminată de Buzău la aruncările de departajare!

SCM Rm. Vâlcea a ratat calificarea în Final Four-ul Cupei sezonul 2020/2021, fiind eliminată dramatic de Gloria Buzău, la aruncările de la 7 metri! După 60 de minute, scorul a fost egal, 29-29 (12-14).
Vâlcea a fost departe azi, la Bistrița, de jocul foarte bun prestat ieri, contra Craiovei. Atacul SCM-ului a fost apatic, fără multe idei, iar defensiva și poarta au suferit și ele. Buzăul a început mai bine, a condus cu 5-2 în minutul 8, dar Vâlcea a revenit imediat și s-a mers cap la cap până în finalul reprizei. Deși era în superioritate numerică, trupa lui Goran Kurtes a încasat două goluri în ultimul minut, fără a marca și astfel Buzăul a mers la cabine în avantaj: 14-12.
Tot Gloria a început mai bine și partea secundă și s-a desprins la 17-12 (minutul 33) și chiar 22-16 (minutul 40), marcând cu interii de la distanță. Aurelian Roșca a mutat extrem de curajos, dar și riscant. A scos portarul și a evoluat cu 7 jucătoare în atac. A avut câștig de cauză de multe ori, dar a și primit goluri ușoare, cu poarta goală. Valcea a alergat să recupereze diferența și a reușit să reducă din handicap în ultimele 10 minute. De la 26-21 în minutul 51, roș-albastrele au dat dovadă de tărie de caracter, nu au renunțat și au egalat în minutul 58. Buzăul a marcat din nou, apoi Vâlcea a avut ultimul atac și a reușit să egaleze prin Glibko din aruncare de la 7 metri.
Astfel, s-a ajuns la departajarea aruncărilor de la 7 metri, cu serii de câte 5 aruncări. De la Buzău a ratat Moroianu, iar de la Vâlcea, Levchenko. S-a trecut la câte o aruncare de fiecare echipă, dar Glibko a ratat pentru Vâlcea, după ce marcase 11 goluri (7 din 7 metri), plus reușita din prima serie. Zamfirescu a marcat golul calificării Gloriei. Astfel, Buzăul lui Aurelian Roșca s-a calificat la loteria aruncărilor de la 7 metri și merge la Final 4, unde va juca cu învingătoarea dintre Știința București și HC Zalău.
Pentru Vâlcea a fost prima înfrângere din acest sezon, după o serie de 10 victorii (9 în amicale și contra Craiovei în optimi). SCM va juca prima etapă de campionat acasă, pe 4 septembrie, cu SCM Craiova.
SCM: Hosu, Roch – Glibko 11, Gonzalez 4, Liscevic 4, Stamin 4, Nikolic 3, Klikovac 1, Dache 1, Gorshenina, Elghaoui, Dăscălete, Marin.