Obiective importante de investiții sunt în curs de realizare în localitatea Bujoreni
Administraţia locală din Bujoreni a depus mai multe proiecte la Compania Națională de Investiții, iar unele dintre acestea sunt în etapa de licitaţie. Primarul Gheorghe Gîngu speră să obţină cât mai repede finanţarea pentru amenajare unui complex administrativ modern în localitate. Astfel, clădirea veche a primăriei are nevoie de modernizare, pentru ca serviciile oferite să poată fi conforme noilor exigenţe: „Clădirea primăriei este improprie, o clădire din 1935, iar localitatea Bujoreni are în acest moment alte pretenţii, vorbim despre secolul XXI, vorbim de digitalizare,” spune primarul.
Primarul are în plan un proiect ambiţios, care presupune construcția unui complex administrativ
Pe lângă acest proiect, la Bujoreni va fi construită o sală de sport unde elevii şcolii din satul Olteni îşi vor desfăşura orele de educaţie fizică. Mai mult, acelaşi spaţiu va fi amenajat, astfel încât să se poată desfăşura antrenamente şi competiţii sportive pentru persoanele cu dizabilităţi.
„Vom construi acest complex administrativ cu spaţii de parcare. Clădirea din cadrul acestui proiect va avea două etaje, dotări, sală de sport şi evenimente unde vor exista dotatori pentru persoanele cu dizabilităţi. Odată finalizată această sală de sport ne dorim să deschidem competiţii sportive pentru persoanele cu dezabilități, este o dorinţă de-a mea mai veche, pe care aş vrea să o materializăm mai repede”, spune primarul Gheorghe Gîngu.
Proiectul a fost deja depus şi are o valoare totală de peste 12 milioane de lei.
„Această sală de sport va ajuta în timpul zilei, până la prânz, cei 100 de copii care vor frecventa cursurile şcolii primare, iar pentru restul perioadei dorim să o punem la dispoziţia persoanelor cu dizabilităţi, pentru a organiza antrenamente şi competiţii”, a precizat primarul.
De asemenea, împreună cu Primăria Municipiului Râmnicul Vâlcea, administraţia locală din Bujoreni lucrează la un proiect care presupune fluidizarea traficului pe DN7 şi montarea unui sens giratoriu: „Lucrăm împreună cu Primăria Râmnicului la un proiect de extindere a transportului rutier pe DN7 pe patru benzi şi un sens giratoriu care se va executa în zona Muzeului Satului”, a precizat primarul Gîngu.
Acesta rămâne încrezător în promisiunile pentru crearea unor noi axe de finanţare guvernamentală şi europeană pe care momentan toate primăriile le aşteaptă cu nerăbdare. Acesta vorbeşte despre înfiinţarea unui program guvernamental adus în discuţie în cadrul vizitei pe care ministrul dezvoltării şi premierul Florin Cîţu au avut-o la Vâlcea, în vara acestui an.
Lipsa fondurilor din acest an ţine pe loc primăriile din tot judeţul, iar primarii încearcă să continue investiţiile din fonduri proprii, până la lansarea unor noi programe.