Drumuri importante au intrat în reabilitare, la Vlădeşti
La Vlădeşti, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu a participat zilele trecute la inaugurarea unui obiectiv de investiţii, care a cuprins lucrări de modernizare a două drumuri importante – DC 168 şi strada principală – din satul Trundin. Reabilitarea celor două drumuri s-a realizat cu mixtură asfaltică produsă la noua staţie de asfalt a RAJDP Vâlcea. Finanţarea acestei investiţii s-a realizat atât cu fonduri de la Guvern, din bugetul comunei Vlădeşti, dar şi de la Consiliul Judeţean. „Felicit administraţia locală şi pe primarul Adrian Cosac, pentru realizarea acestei investiţii, care îmbunătăţeşte infrastructura localităţii, aducând un plus de confort vâlcenilor din Vlădeşti”, a declarat Constantin Rădulescu.