Alegerile s-au terminat exact aşa cum prevedeam: Iohannis şi-a accidentat cu bolidul de lux propriul partid pe o stradă luminată ca în miezul zilei, cu scopul precis de a-şi posta un manechin umblător pe post de preşedinte, doar din dorinţa de control. Discursul preşedintelui nu a fost unul venit de la şeful statului, ci de la candidatul Iohannis, dornic să îşi valideze puterea în faţa propriului partid, pentru a-şi asigura un scaun călduţ pentru viitor. Ceea ce ne arată clar faptul că fostul primar de Sibiu nu a reuşit să se ridice la nivelul şi prestanţa pe care le cerea din partea lui demnitatea prezidenţială, ci abia a reuşit să ajungă la stadiul de fals şef de partid.

Interesant este cum întreaga Românie a fost pusă pe pauză de câţiva ani încoace pentru ca domnul profesor de fizică să îşi satisfacă propriile ambiţii politice. Începând de la „Guvernul meu”, materializat ca prin farmec pe fondul dramei inimaginabile de la Colectiv până la greşelile politice impardonabile şi temenelele materializate în saci cu bani trimişi peste graniţă, la dragii lui prieteni (a se citi „stăpâni”) europeni până la faptul că Iohannis s-a transformat acum într-un simplu agent electoral al unui preşedinte de plastic, pus în vitrină pentru a putea fi înlăturat la momentul oportun, toate acestea ne arată faptul că prăpastia în care a fost aruncată România pare să nu aibă final. În timp ce economia se prăbuşeşte, iar sărăcirea populaţiei scade în fiecare zi, partidul aflat la guvernare este pur şi simplu distrus din interior de cel care îşi doreşte în viitor să îi devină preşedinte.

De ce îşi doreşte Iohannis să aibă la picioare un partid mort, pe care ar urma să îl preia atunci când va termina mandatul prezidenţial, şi de ce îi permit acest lucru vechii liberali, unii dintre ei chiar intelectuali veritabili? Este o întrebare grea, poate prea grea chiar şi pentru preşedinte. Pentru că ştie cât de mic este din toate punctele de vedere şi îşi doreşte să aibă în jurul său oameni la fel de mici? Pentru că aşa i s-a dictat din zona serviciilor, să omoare cumva PNL, în forma actuală, pentru a se încerca rebrenduirea partidului, după eşecul de la guvernare? Sau poate pur şi simplu din prostie? Oricare dintre variante ar fi valabilă, rezultatul este acelaşi: PNL trebuie să se aştepte în următoarele luni să plece de la guvernare în şuturi, iar dacă va rămâne nu va fi decât un alt pacient în moarte clinică, ţinut în viaţă doar de aparate, iar aparatele vor fi reglate în permanenţă de PSD. Dacă PSD vrea să aibă în continuare o paiaţă la guvernare, atunci Florin Cîţu este premierul perfect, care încasează fără număr şi nu este capabil să dea nici un şut înapoi.  

Atunci când Iohannis nu va mai fi preşedinte este curios dacă va mai fi cineva prin PNL care măcar să stingă lumina la partid. Şi nu ne referim acum la eventualitatea ruperii partidului în acest moment. Este clar că prea mulţi liberali depind de sinecurile politice, aşa că nu le va conveni să treacă peste noapte în opoziţie, sub umbrela unui partid nou-format. Nici Orban nu va pleca acum din partid, dar va aştepta momentul potrivit pentru a se răzbuna, iar acest moment va veni, probabil, înainte de viitoarele alegeri, când PNL ar putea fi depăşit de USR şi AUR în sondaje. Adică va fi un pacient deja mort, dar pentru care nu s-au semnat încă actele de deces. Iar liberalii de astăzi probabil se vor reorienta şi ei, încet şi sigur către alte bărci politice, mai puţin periculoase. Ce va mai conduce atunci Klaus Iohannis? Un vapor gol, în derivă, şi care ia apă în fiecare zi. Trebuie să fim însă conştienţi că tot ceea ce s-a întâmplat la alegerile interne nu a fost vina lui Orban sau a lui Câţu, ci doar a preşedintelui Iohannis. El a comandat, el a organizat, el a câştigat şi tot el va spune în viitor că nu a ştiut nimic despre acest eşec. Dacă se merge pe aceeaşi linie, atunci strategii de la PSD nici nu vor avea nevoie să se ridice din fotoliul aflat în sufrageria de acasă, pentru a conduce România. Va fi suficient să se uite cu subînţeles spre cine trebuie ronţăind floricele şi scuipând seminţe printre dinţi, a plictiseală.