Suntem în luna octombrie și valul 4 al pandemiei din România are un elan fantastic, deja s-au depășit recorduri la numărul de cazuri într-o singură zi. Incidențele din localități nu arată deloc bine, iar spitalele încep să se aglomereze în timp real. Se observă foarte clar ignoranța din România, din partea oamenilor care renunță la orice tip de prevenție și care nu respectă în niciun fel restricțiile, ba chiar se consideră mai deștepți decât sistemul, protestând pentru drepturi de libertate. În tot acest timp, în spatele pereților spitalelor din România pacienții trăiesc o adevărată dramă a acestei boli, care nu poate fi descrisă mai bine decât cineva care a lucrat la o secție de ATI. Tocmai pentru acest lucru am avut ocazia de a realiza un interviu cu cineva care a lucrat alături de ceilalți medici, rezidenți și asistenți la recuperarea bolnavilor de Covid-19.  
Această persoană, prin cuvintele proprii, demonstrează că există totuși speranță din momentul în care ajungi pe patul de spital și că, în majoritatea cazurilor, pacienții nu sunt atât de rău tratați precum se scrie în mass-media. Ba chiar sunt susținuți atât fizic cât și psihic de medicii și asistenții din jur pentru a nu ceda bolii. De asemenea, nu uită de conexiunea cu Dumnezeu și de importanța voinței când un pacient trece prin boală.  
 
Impact REAL: De ce ați ales să fiți voluntar?  
Irina BALTEANU: Am ales să fiu transferată la o secție de Covid pentru că am înțeles din primul moment că bolnavii aceștia au nevoie de o recuperare respiratorie. Cu toate că marea majoritate a persoanelor infectate tind să aibă forme ușoare sau moderate și să se vindece, în câteva săptămâni sunt persoane care, dacă supraviețuiesc infecției după ce au avut nevoie de oxigenoterapie, de intubare sau au fost spitalizați o perioadă lungă de timp pot rămâne cu sechele pe termen lung și este nevoie de recuperare respiratorie.  
 
Impact REAL: Ați mai dori să mergeți ca voluntar încă o dată?  
Irina BALTEANU: Îmi doresc să revin încă din luna august, de când a început să crească numărul de cazuri. Mi-am dorit să revin, însă nu puteam să fac acel lucru deoarece în secția unde lucrez, cea de fizioterapie, erau deja pacienți care aveau nevoie de kinetoterapie. Cu toate acestea, s-a deschis din nou pe 1 octombrie secția de suport Covid, unde am fost în cele 7 luni.  
 
Impact REAL: Pentru ce acțiuni a fost nevoie de dumneavoastră și la ATI?  
Irina BALTEANU: Pacienții a căror stare se agrava erau transferați la secția ATI, în cazul în care existau paturi în terapie intensivă. Am asistat de multe ori la discuții pe holurile spitalului, în care se citea disperarea din chipurile medicilor, când efectiv nu se găsea niciun loc la terapie intensivă. Poate se așteptau și zile întregi, iar numărul pacienților creștea. Ambulanțele erau până la poarta spitalului. Erau doar 5 medici, plus un medic rezident care trebuiau să se confrunte cu aceste probleme ale pacienților care aveau nevoie de atenție 24 din 24 de ore. Am încercat împreună cu colegii și asistenții să efectuăm manevre de ajutor pentru respirație, le făceam un drenaj bronșic, treceam pe la toți și le făceam tapotament și percuții toracice în vederea mobilizării și eliminării secrețiilor bronșice. Aveam de asemenea un dispozitiv, un aparat de vibromasaj cu care le făceam masaj pe spate și în laterale.  
 
Impact REAL: Care este gradul de dificultate în a acorda ajutor, în acel context?  
Irina BALTEANU: Când faci ceva cu dăruire și implicare eu consider că nimic nu este greu. Nu mi-a fost o clipă teamă de îmbolnăvire, știam că nu am timp pentru astfel de „piedici”. De asemenea, depinde foarte mult și de felul fiecăruia de a fi. La mine este clar o componentă religioasă, care m-a făcut să fiu și să simt asta. Am văzut că, atâta timp cât faci tot ce poți și, totuși, lucrurile nu merg în direcția în care ne dorim, nu putem decât să ne vedem mai mult decât suntem, respectiv niște oameni, iar restul depinde numai de Dumnezeu. Făcând o mică paranteză: a fost un pacient căruia nu i se mai dădea nici o șansă la ATI, avea saturație 36 și tot scădea monitorul alarmant, atât vizual, cât și acustic în permanență, și am simțit că acela a fost rolul meu: doar să-l țin de mână, să-i fiu aproape ca să nu se simtă al nimănui în ultimele lui clipe.  
 
Impact REAL: Pe ce se bazează acțiunea de ajutor pentru recuperare după COVID-19?  
Irina BALTEANU: În primul rând îi cunoșteam și încercam să le câștig încrederea, sunt foarte multe informații false despre modul în care erau tratați pacienții în spitale. Cei mai mulți veneau cu frică și cu neîncredere legat de ce avea să li se întâmple. Costumația de cosmonaut, cum îi spun eu, nu m-a ajutat prea mult, pentru că sunt și o persoană expresivă. Nu rămâneau decât ochii, și aceia acoperiți de vizieră și vocea. În funcție de ce observam la pacienți, unora poate le vorbeam pentru încurajare, iar pe alții îi ajutam să găsească poziția de cele mai multe ori pe burtă, în care saturau cel mai bine și le povesteam despre respirația corectă. Respiram împreună cu dânșii și încercam să-i destind puțin, poate cu o glumă sau cu o vorbă bună. Neapărat aeriseam salonul, eu eram doamna care deschide geamul și așa aveau cum să mă recunoască. Mi-am luat această etichetă ca să nu mai existe dubii, le făceam masaj tapotament. Ajungeam să facem împreună și câte 40-50 de minute de exerciții asociate cu respirația. Programul era, bineînțeles adaptabil după caz, mereu fiind monitorizați cu aparatul pulsoximetru și într-o continuă comunicare. Timpul de recuperare este în funcție de fiecare organism, de cum răspunde la tratament, de motivația fiecăruia în această luptă de ambiție, de perseverență și, nu în ultimul rând, de Dumnezeu.  
 
Impact REAL: Au existat pacienți care au avut nevoie de o perioada mai lunga de recuperare după boala pentru a reveni la stadiul normal de viață?  
Irina BALTEANU: Au existat și există în continuare pacienți care au rămas cu această dependență de oxigen, pentru care viața nu mai poate exista fără concentrator de oxigen. După indicația medicului specialist, desigur, din nefericire, acest virus este într-adevăr foarte periculos. Este imprevizibil, la fel și evoluția.  
 
Impact REAL: Care sunt aspectele afectate cel mai mult de virus la corpul uman, pe care le-ați observat la pacienți?  
Irina BALTEANU: Dacă vorbim despre cele fizice, aș putea spune că le-am văzut pe toate de la afecțiunile respiratorii. Bolnavii Covid pot avea tulburări de coagulare a sângelui care pot să ducă la accidente vasculare cerebrale, dar și la inflamații severe care afectează apoi numeroase organe interne. De asemenea sunt complicații neurologice, pierderea gustului, a mirosului, convulsii, stări de confuzie, complicații cardiologice, dureri musculare articulare, dar eu m-aș opri mai mult asupra componentei emoționale, care este ușor neglijată, aș spune. Componenta psiho-afectivă a pacientului cred că a făcut diferența între viață și moarte la bolnavi. Închipuiți-vă un bolnav dispneic care mai este și foarte agitat și panicat de ce ar putea să i se întâmple.  
 
Impact REAL: Ce ar trebui să facă o persoană imediat după ce a aflat că este infectată?  
Irina BALTEANU: După ce află că este pozitiv de Covid bolnavul trebuie să stea, cum bine știm, în izolare. Să fie în contact cu un medic specialist care să-i prescrie tratamentul potrivit și să încerce să-și păstreze cât de mult calmul. De asemenea ar trebui să se înarmeze cu răbdare, pentru că este nevoie de răbdare în această luptă.  
 
Impact REAL: De ce credeți că suntem pe ultimele locuri în clasamentul țărilor la rata de vaccinare?  
Irina BALTEANU: Iau în considerare faptul că această problemă pleacă în primul rând de la lipsa educației, românul oricum nu are nevoie de specialiști în nici un domeniu, pentru că le știe pe toate. În general nu judec alegerile celorlalți oameni, dar, în momentul în care alegerile lor pot afecta pe alții este și mai greu, așa că putem să arătăm că ne pasă făcând ceea ce trebuie.  
 
Impact REAL: Ce le transmiteți celor care nu doresc să se vaccineze?  
Irina BALTEANU: Aș încerca să descriu puțin starea mea personală în momentul în care copiii mei cei mari au fost testați pozitiv. Și eu am fost pozitiv, dar probabil datorită vaccinării nu am avut nici un simptom. Revenind la copii, m-am gândit la ei, am luat măsuri și medicamente și ne-am izolat. Dar o săptămână, dacă nu și mai mult, am trăit panica vieții mele, aceea că nu știam cui au transmis și ce se întâmplă cu persoanele cu care ei intraseră în contact fiindcă s-a întâmplat să fie o reuniune de familie, unde au fost prezente persoane de toate vârstele. Slavă Domnului că s-a terminat cu bine, fără victime, dar, dacă se întâmpla totuși să nu fie așa, cum aș fi putut trăi cu acest sentiment de vinovăție? Profit puțin de moment să mulțumesc cadrelor medicale din Secția boli infecțioase pentru experiența timp de 7 luni avută acolo, să-i felicit pentru putere, pentru răbdare și pentru exemplul frumos pe care l-am primit de la ei, au fost un colectiv minunat. Eu m-am simțit foarte bine acolo și simțeam că pot să dau tot pentru acei pacienți. A fost pur și simplu numărul mare de cazuri, epuizarea în anumite perioade care a oferit și greșeli, evident, având în vedere că suntem totuși oameni. Am văzut lacrimi de tristețe pentru pierderea pacienților dar și de bucurie că vedeam pacienți care veniseră într-o situație foarte gravă și ajungeau după câteva săptămâni să plece acasă pe picioarele lor, și asta era un sentiment înălțător. Mulțumesc pentru asta, că am putut să experimentez acest lucru. Domnul să fie alături de noi și să ne îndrume pentru a lua cele mai bune decizii atât pentru noi, cât și pentru cei din jur.