Războiul succesiunii

Claudia ȘCHIOPU
Când eşti prost eşti prost, nu mai ai ce să faci şi nu este un păcat atât de mare. Păcat este să fii prost şi să te prefaci că eşti deştept. Și mai mare păcat este să te bagi în politică, să fii prost şi să te prefaci că eşti inteligent. Un păcat aşa şi aşa este să fii prost şi servil, iar un păcat strigător la cer este să fii prost, servil şi să faci politică. Să fii prost, servil, să faci politică şi să te dai mare în faţa poporului, acesta este un păcat capital. Şi tocmai pe poporul acesta şi-au găsit ei să-l păcălească. Nu avem de-a face doar cu politicieni servili cu marile puteri, mai grav este că se mai prefac şi că sunt demni, când ştie toată lumea cu ce pramatii are de-a face. Un alt păcat strigător la cer este să minţi în faţă cu neruşinare, cu tupeu, cu abnegaţie. Un păcat de moarte este să minţi în calitate de politician, să te ascunzi în spatele unor legi moarte de sens şi să mimezi că ai onoare, minţind cu legea în mână.
Bătălia pentru succesiunea din Dealul Cotroceni
Așa am ajuns în situația ca foarte mulţi români să fie deziluzionaţi. O radiografie a statului paralel ne arată pe faţă, fără perdea , faptul că bolboroseala de la suprafaţă este şi mai mare atunci când crește miza legată de toate aceste afaceri făcute mai mult sau mai puţin în zona crepusculară. La noi, bolboroseala a atins cote maxime, fiindcă trebuie să ne îndreptăm spre această Coaliţie de dreapta care deja s-a făcut scrum, la nici un an din momentul în care s-a format. Precizarea este că, de la bun început această coaliţie s-a fondat pe un păcat originar şi pe o minciună foarte mare. Acest păcat originar este ideea că aceste trei partide ar fi avut vreo secundă un program de guvernare, măcar în punctele esenţiale. Acest lucru a fost cu desăvârşire fals și nu era nevoie să fim iniţiaţi în jocurile politice ca să ştim că UDMR are cu totul altă părere decât USR-Plus în multe chestiuni, că erau multe alte subiecte divergente. În realitate, singurul scop comun era acela de a guverna împreună, indiferent de mijloace. Totul a fost o enormă șmecherie. Se ştia că, dacă se va intra cu UDMR la guvernare, era clar că se va ajunge la livrare şi, ca de fiecare dată, când această coaliţie a avut livrări, a livrat ţapi ispăşitori. Mai întâi l-au aruncat în gura poporului pe ministrul de la sănătate, apoi pe cel de la finanţe şi, în cele din urmă, a venit rândul celui de la justiţie, nu pentru că făcuse el ceva bun sau rău, doar pentru că trebuia cineva sacrificat, după ce așa-zisa coaliție nu putea livra ceea ce a promis. Nu s-a putut trage de timp mai mult şi din această cauză s-a ajuns la haosul la care asistăm acum pe scena politică românească. Aceasta este situaţia, o minciună veche, care s-a dezumflat.
Dar asta nu explică tot războiul şi toată destabilizarea. Ceea ce vedem astăzi sunt nişte războaie pentru succesiunea lui Iohannis purtate de mai multe centre de putere. Dacă ar avea puterea suverană, actualul președinte şi-ar desemna succesorul şi ar fi linişte în front, alegerile prezidenţiale fiind un factor de mare incertitudine, așa cum s-a văzut de fiecare dată, în aceşti 30 de ani. Acum, suntem într-o fază similară: unii vor să iasă cineva din zona USR- Plus, alţii joacă jocuri proprii, cum a fost Orban, iar alţii sunt candidaţii desemnaţi. Nu avem deci un singur grup şi, din această cauză, competiţia se desfășoară în sistem de cupă.
Preşedintele crede că are un control mult mai mare decât are în realitatea, şi că va reuşi. Nu a vrut să-i dea afară pe cei de la guvernare, el se aştepta ca ei să ia poziția de drepţi şi se aştepta să fie „cuminți” în continuare. Se pare, totuși, că agenda de lucru a USR-Plus nu mai era aceeași cu a președintelui, pentru că plusiștii par să aibă acum o agendă proprie, una care să trântească eventual Guvernul PNL pentru a le întări lor poziția pe dreapta politică, în perspectiva următoarelor alegeri. Pe scurt, USR-Plus joacă acum de partea celor care nu sunt pentru îndeplinirea dorințelor lui Iohannis.
Din păcate, din scandalul succesiunii pentru Palatul Cotroceni nu a ieșit nimeni bine. Dacă ne uităm de la distanţă, singura persoană care va câştiga din toate acestea, în mod spontan este George Simion, lucru foarte grav pentru democrația și bunul simț din politica românească. El a fost cu ideea să își asocieze numele la noţiunea de moţiune de cenzură, a fost întreprinzător, s-a mişcat repede şi s-a desprins din toţi aceşti oameni care par controlaţi.
Prin urmare, aceste jocuri obscure pot să producă până al urmă o mare surpriză, care s-ar putea să ne cam sperie, adică să aducă în prim plan un politician cu viziuni care pe alocuri sunt extremiste.
Aceşti oameni păpuşăriţi de alţii din spate se pot trezi că, împreună, în jocul acesta colectiv, creează un monstru, și asta fiindcă România nu are o politică civilizată şi transparentă. Pentru acest lucru clasa politică trebuie să îşi propună mai puţin, să nu mai mintă atât de mult şi să fie totul pe faţă. Aşa ceva este aproape imposibil la noi, și atunci surprizele extremiste așteaptă doar momentul oportun.
USR-Plus şi AUR au pierdut deocamdată din această poveste. USR-Plus a pierdut mai puţin decât dacă rămânea la guvernare, dar faptul că au depus moţiunea împreună cu AUR va fi folosită mai departe, să nu creadă că au scăpat prea uşor.
Cine nu a câştigat aşa cum se crede este PSD. Dacă PSD dă impresia că stă liniştit până se coace mărul şi mărul le va cădea în poală , este doar o iluzie. Din păcate, în politică trebuie să te ajuţi singur, iar PSD, care are nume de cod „Ciuma Roşie” se poate ajuta doar dacă nu îşi închipuie că un guvern mânuit din spate de ameni din servicii se poate trânti oricum. Există oportunităţi de care trebuie să profite, dar ar trebui să fie puţin mai agresivi în căutarea acestor oportunităţi.
Cum va vota USR-Plus cu ambele mâini moțiunea PSD, în care useriștii sunt acuzați de dezastrul național
Guvernul „Cîţu” are două moţiuni , nu una. Curtea Constituțională a anunțat că moțiunea de cenzură iniţiată de USR-Plus și AUR este depusă conform legii, că sunt semnăturile în regulă şi cumva a sancţionat Parlamentul pentru că a blocat votul care ar fi trebuit să aibă loc încă de acum câteva zile. Este o surpriză, fiindcă ne gândeam cu toții că, după congresul PNL și după ce iese din joben „echipa câștigătoare”, Curtea Constituțională putea să se transforme în „Curtea Miracolelor”. Cert este că va trebui dezbătută totuși această moţiune, deși a venit imediat ştirea de la PSD, care a depus şi el o moţiune de cenzură și pare că are mai mare viteză. Greu pentru Guvernul Cîţu să reziste la amândouă încercările.
PSD a depus în Parlament şi a citit moțiunea de cenzură pe care o îndreaptă împotriva Guvernului Cîţu şi care are mari şanse să-l doboare pentru că, alături de voturile PSD, foarte probabil vor fi şi cele ale USR-Plus şi, posibil, să se alăture și AUR.
PNL spune că este o alianţă toxică, dar, în realitate, este un mod de a ieşi din această criză politică enormă şi foarte complicată. Să nu uităm momentul când Florin Vasilică Cîţu a fost numit de Cătălin Drulă „un cadavru politic”, după demiterea lui Vlad Voiculescu, şi uite că se poate ajunge şi aici.
Voturile sunt clar împotriva lui Vasilică Florin Cîţu. Să vedem cât îi va rezista coafura, în vântul politic puternic de afară.
Vasilică și echipa câştigătoare, în luna de miere
Faza cea mai tare este că liberalii au acum în frunte unul care-i trage în jos în opinia publică zi de zi şi, ce să vezi, chiar nu au ce face.
Dacă Vasilică Florin Cîţu va fi dat jos din funcţia de premier, de ce să mai aibă nevoie de el la partid? Cert este că premierul, care ar trebui să fie o locomotivă electorală profitând de funcția pe care o deține este, de fapt, în sondajele de opinie sub Cioacă, acela care a omorât-o pe Elodia. Rareş Bogdan şi restul asta ar trebui să realizeze că și-au pus pe post de șef un fel de Dracula, un cadavru politic ambulant care iese din catacombe mai mult noaptea şi pe care trebuie să-l pupe mai departe în dos, orice ar fi.
Fără funcţia de premier, adică fără funcţia de la cămara cu bani Cîțu este doar un băiat antipatic foc, care se vopseşte pe cap și în opinia căruia economia României duduie. Şi după congres Cîţu este acelaşi băiat antipatic dar are pe mână multe, multe miliarde, plus un preşedinte care a făcut o pasiune de-a dreptul ridicolă pentru acest ins care răspunde la toate comenzile.
Cu Vasilică lucrurile au decolat rapid spre o situaţie mai mult decât alarmantă. În doar câteva luni acest băiat a fost huiduit la propriul congres, acelaşi băiat, tot în câteva luni minte pe faţă, încât a bulversat toţi analiştii economici.
Orice ar fi, când în sondaje eşti jos, dar insişti să fii şef și te dai lider este greu, înseamnă că nu mai există nici o legătură cu realitatea, dar echipa câştigătoare nu are ce face, fiindcă ar fi al naiba de urât dacă se va opri din pupat fix atunci când este în luna de miere.