Prin ochii liderilor vâlceni: criza de la București

Guvernul Cîțu a picat, la o distanță moderată de alegerile interne PNL. În orice caz, situația la București nu este una prea bună în acest moment. Pe fundal, țara arde în adevăratul sens al cuvântului din pricina cazurilor și deceselor în creștere, iar la capitală eroii, în urmă cu Superman, negociază pentru roluri de putere. Este mai clar ca niciodată că politicienilor din vârful ierarhiei nu le pasă de niciun fel de omul de rând, având în vedere câtă atenție primește evenimentul din București, iar în tot acest timp medicii, asistenții și alți pioni ai medicinei se zbat pentru a salva câteva vieți, dacă și acelea mai pot fi salvate. În orice caz, nu avem decât să stăm și să privim cum negocierile se fac și să așteptăm deznodământul.

Prin ochii județului Vâlcea

De prin Vâlcea parcă nu se aude nimic, până și politicienii așteaptă în tăcere situația de la București. Totuși, am decis să vorbim cu doi dintre liderii partidelor mari pentru a vedea ce perspectivă are fiecare despre criza politică, declarată recent chiar de Klaus Iohannis.

PNL

Virgil Pîrvulescu, unul dintre liderii recent aleși ai PNL din județul nostru, ne oferă câteva detalii despre criza actuală de la București, punctând două scenarii posibile.

Din punctul meu de vedere, situația de la București este una de natură să creeze panică, probabil sau mai mult decât panică, să zicem îngrijorare la nivelul întregii țări, pentru că sunt toate aceste acțiuni care par împotriva cetățeanului de rând. Ce se va mai întâmpla mai departe din punct de vedere al guvernului, cred că în momentul de față se vor prezenta la consultări la Cotroceni toți actorii implicați, toate partidele și cine este în stare să prezinte o majoritate. Atunci se va lua în calcul desemnarea unui nou premier, dar cum nu se prefigurează majorități în momentul de față, eu cred că actualul guvern va conduce. Și va lua deciziile care sunt necesare pentru ca România să se dezvolte. O altă soluție ar fi un guvern minoritar, și din acest guvern minoritar să fie pe portofoliile miniștrilor USR, să fie desemnați tehnocrații și atunci toată lumea va trebui să susțină, pentru că o să vedeți o să le convină parlamentarilor să-și piardă mandatele pentru că ei și l-au luat și vor să trăiască cât mai mult pe postul ăsta de parlamentari, dacă ar fi serioși.  ” ne-a declarat liderul PNL, Virgil Pîrvulescu.

USR

Romeo Odochian, lider vâlcean USR, ne vorbește despre șansa de a fi numit un nou premier și că USR este dispus să facă o colaborare cu UDMR și PNL pentru o nouă guvernare. Exclude categoric ideea de a face coaliție cu PSD sau AUR.

Să vede ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile: moțiunea de cenzură a trecut, guvernul Cîțu a plecat  și suntem conștienți de ceea ce spunem că suntem dispuși să participăm la guvernare. Vizavi de săptămâna viitoare știu că vor fi consultări și presupun că vor avea discuții în acest sens, dar nu știu cât este de spus. Plecând de la ideea că PNL susține în continuare pe Florin Cîțu ca premier, condițiile în care știm că există și niște limite stabilite de Curtea Constituțională vizavi de numirea unui premier demis pentru o moțiune de cenzură, se pare că nu vor ține cont de acest lucru sau cel puțin din declarațiile liderilor de la București cam așa sună. Dacă vor avea maturitatea politică și vor dori să nominalizeze un alt premier, noi suntem dispuși să facem coaliție de guvernare cu PNL și cu UDMR. Este clar exclusă o colaborare cu PSD sau AUR.  ” ne-a declarat liderul vâlcean USR, Romeo Odochian.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *