Flacăra, stinsă la Slatina

Horezu a pierdut la Slatina, desi a jucat o oră în superioritate numerică și a căzut pe loc retrogradabil.
Favorită principală la promovare, CSM Slatina a început jocul cu două mari ocazii, care i-a avut în prim plan pe Doman şi Popovici. Pe fondul dominării gazdelor, golul a venit în minutul 9. În urma unei acţiuni prelungite de atac, Doman a şutat sub transversală, din interiorul careului, punctând astfel pe tabelă, scor 1-0.
În minutul 33, însă, CSM Slatina a rămas în inferioritate numerică. După o contră rapidă pornită de la o recuperare prin fault al I. Marian, R. Dinu scapă spre poartă, Abel Stan îl jenează ușor la marginea careului, iar atacantul horezean cade. Arbitrul dictează lovitură de la 16 metri şi cartonaş roşu pentru fundaşul lateral al slătinenilor.
Dar, deși a jucat mai bine de o oră în superioritate numerică, Flacăra nu a reușit să își creeze ocazii la poarta gazdelor și a pierdut astfel o șansă mare să se întoarcă neînvinsă. S-a terminat 1-0 pentru gazde, iar echipa lui Narcis Enăchescu a căzut momentan pe loc retrogradabil.