Roxana Cherăscu a pornit pe drumul antrenoratului, la Club Arys!

Fostul coordonator de joc al Oltchimului, Roxana Cherăscu și colega sa, Ana Maria Popescu inițiază copii de 6-12 ani în tainele handbalului, la Clubul Arys din Rm. Vâlcea
Profesoare titulare de educație fizică și sport la Școala Generală nr.10 din cartierul Ostroveni, Roxana Cherăscu și Ana Maria Popescu colaborează la Clubul Arys, pentru a le pune în mână fetelor și băieților mingea de handbal. Clubul Arys mai are și o secție de fotbal, de care se ocupă fostul jucător de la FC Oltchim, Robert Olaru.
După o carieră împlinită la Oltchim, Roxana Cherăscu a pornit acum de jos pe drumul antrenoratului. ”La început, am lucrat puțin cu Mori Duca, dar mă opreau mulți părinți pe stradă să îmi spună că vor să aducă copiii la mine. Mi-a luat vreo trei ani să mă decid să și încep să fac handbal cu copiii și din septembrie am pornit pe acest drum. Am vrut să pornesc de jos, cu copiii, m-am înhămat la asta, nu merit acum să antrenez o echipă de senioare. Căutăm talente și vedem ce ne rezervă viitorul. Normal, îmi doresc să progresez și să ajung mai sus, dar nu știu dacă cariera mea de antrenoare va fi la fel cu cea de sportivă. M-a ajutat mult și cariera în învățământ, care este diferită de antrenorat la echipe de performanță” a spus fosta jucătoare a Oltchimului.
În 2016, Roxana Cherăscu s-a lăsat de handbal la HCM Rm. Vâlcea, după o carieră impresionantă, în care a mai evoluat la LPS Buzău, Fibrex Săvinești, Oltchim și Corona Brașov. Are în palmares o Cupa Cupelor, Trofeul Campioanelor, trei titluri naționale, două cupe și o supercupă.
”Când te lași de handbal, intri un pic în panică, nu prea știi încotro să o apuci. M-am lăsat în 2016, aveam terminat IEFS, am învățat un an, apoi am luat examenul de titularizare cu a doua notă și am mers la Olanu. Doi ani am profesat acolo, zilnic făceam naveta cu microbuzul, dar nu mi-a fost frică. Am făcut o echipă și am mers la Cupa Satelor la handbal, unde am jucat semifinala, după 15 meciuri de calificare. Am plâns când am plecat de la Olanu, dar am venit acasă, la Rm. Vâlcea. Acum îmi dau gradul didactic II, apoi urmează gradul I”.
Părinții care doresc să își înscrie copiii la Handbal Club Arys pot obține relații la numerele de telefon 0726.394.642 (Roxana Cherăscu), 0763.111.940 (Ana Maria Popescu) sau pe facebook, pe pagina oficială: Handbal Club Arys. Pentru secția de fotbal, relații se pot obține la antrenorul Robert Olaru (telefon: 0732.889.274).