Investiţii la Mădulari, prin programul „Anghel Saligny”
Programul Anghel Saligny a fost foarte aşteptat de autorităţile din comuna Mădulari. Nu mai puţin de trei proiecte ar putea fi finanţate pentru dezvoltarea localităţii, dacă toate vor fi aprobate. Vorbim despre investiţii în infrastructura rutieră, extinderea sistemului de apă, precum şi branşarea localităţii la gaze naturale:
„Prin noul program de investiţii adoptat de Guvernul României suntem pregătiţi să accesăm fonduri pentru modernizarea drumurilor şi uliţelor din comună, extinderea sistemului de apă, dar este nevoie ca şi proiectul de gaze să intre la finanţare. În afară de aceste proiecte, pentru asfaltarea drumurilor mai avem şi proiectul care a fost prins prin acel FDI iniţiat de PSD şi foarte bun pentru comune, pentru care aşteptăm continuarea finanţării. Ţin să menţionez că, pentru acest proiect ni s-a alocat suma de 1000 de mii de lei, sumă pe care am alocat-o pentru proiectarea şi studiul de fezabilitate al lucrărilor de asfaltare prinse în cadrul proiectului”, a precizat primarul localităţii Mădulari.
Daniel Dimulescu, primarul comunei este optimist şi speră ca, prin acest program, Anghel Saligny, să se realizeze toate investiţiile depuse în vederea finanţării.
În această perioadă, la Mădulari se fac lucrări privind reabilitări pe drumuri şi uliţe săteşti prin pietruire sau, altfel spus, drumurile sunt pregătite pentru iarnă.




